Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2010, anul negru al economiei vasluiene

Publicat in Adevarul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Sute de firme şi-au închis porţile, mii de vasluieni şi-au pierdut locurile de muncă şi au ajuns în şomaj în ultimele luni. 352 de societăţi au fost dizolvate, 500 radiate şi 623 au cerut suspendarea activităţii. Oamenii de afaceri susţin că profitul va fi o misiune aproape imposibilă şi în 2011.

2010 a fost unul cum nu se poate mai prost pentru agenţii economici din judeţ. Potrivit datelor oferite de Oficiul pentru Registrul Comerţului (ORC), în acest an peste 1.000 de firme au intrat în faliment. Statistica întocmită de ORC arată că 352 de firme au fost dizolvate, aproape 500 de societăţi au fost radiate, iar altele 623 au depus cereri de suspendare a activităţii.

Principala cauză pentru care aceste firme şi-au închis porţile sunt datoriile pe care le-au avut către stat, cele mai multe cauzate de taxe şi impozite. „Din păcate, se poate spune că anul 2010 a fost anul negru al economiei vasluiene. S-a înregistrat cel mai mare număr al firmelor care au falimentat şi asta din cauză că statul nu iartă atunci când vine vorba de datorii", a declarat Ioan Zaharia, directorul ORC.

Doar 13 investitori străini

În acest moment, în judeţul Vaslui există 262 de firme cu capital străin, care au fost înmatriculate în ultimii 21 de ani. În 2010, potrivit datelor oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică, au fost înregistrate doar 13 astfel de societăţi, a căror valoare totală de capital se ridică la „colosala" sumă de 2.262 de euro.

Mai mult, aceleaşi statistici arată că, până în luna octombrie a acestui an, numărul firmelor înmatriculate în judeţul Vaslui este considerabil mai mic faţă de cel de anul trecut. Dacă în 2009 la ORC Vaslui au fost înmatriculate 1.305 societăţi, în acest an doar 980.

Statul, principalul vinovat

Pentru situaţia neagră în care se află întreprinzătorii, oamenii de afaceri vasluieni dau vina pe stat şi pe legislaţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 12 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 10 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 9 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 13 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°