Spectacolul cu opera „La Rondine“ de Giacomo Puccini, cu Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna, va fi transmis, pentru prima oară în România, în direct de la Metropolitan Opera din New York, la cinematograful The Light din Bucureşti, sâmbătă, 10 ianuarie, ora 20.00, potrivit unui comunicat de presă. Spectacolul, care a avut premiera pe 31 decembrie pe scena prestigioasei Metropolitan Opera din New York, va fi transmis şi în cinematografe din ţări precum Canada, Mexic, Costa Rica, Argentina, Peru, Dubai şi SUA. Iniţial, „La Rondine“ a fost pusă în scenă pentru soprana Angela Gheorghiu la Opera Convent Garden din Londra, apoi producţia a fost preluată la propunerea acesteia de Opera din San Francisco, iar în decembrie, de către Metropolitan. Soprana a declarat pentru NewsIn că e foarte ataşată sufleteşte de aceste trei teatre şi că e foarte bucuroasă să interpreteze acest rol extraordinar. În spectacolul din 31 decembrie, soprana româncă i-a avut parteneri pe tenorii Roberto Alagna, soţul său, şi pe Marius Brenciu. Soprana Angela Gheorghiu are 43 de ani şi este absolventă a Conservatorului din Bucureşti. A debutat în 1992, pe scena Royal Opera House din Londra, în opera „La Boheme“. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a debutat la Metropolitan Opera şi Staatsoper Vienna, iar în aprilie 2006 a cântat, pentru prima oară, pe scena operei Scala din Milano. Soprana are în palmares numeroase premii, precum Gramophone Awards, Diapason d’Or Awards, Choc du Monde de la Musique în Franţa, Cecilia Prize în Belgia, Deutsche Schallplattenkritik-Preis în Germania, the Echo Award, Foreign Lyric Production Award şi Critics’Award în SUA. La Classical Brit Awards, în 2001, Angela Gheorghiu a câştigat titlul „Female Artist of the Year“. Spectacolul cu opera „La Rondine“ de Giacomo Puccini, cu Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna, va fi transmis, pentru prima oară în România, în direct de la Metr