Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schlierenzauer a luat tot! Sezon aproape perfect pentru săritorul austriac!

Publicat in Pro Sport, duminică 24 martie 2013 ·

Gregor Schlierenzauer s-a încununat azi pentru a doua oară în carieră câştigător al Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile, la finalul sezonului 2012-2013.

A dominat Cupa Mondială

Sezonul 2012-2013 al Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile a fost unul perfect pentru austriacul Gregor Schlierenzauer. Cu 11 victorii de etapă în cele 27 de manşe ale sezonului, Schlierenzauer nu numai că a ajuns la cota 50 în dreptul succeselor, ci l-a depăşit şi pe legendarul Matti Nykanen, care reuşise 46 de astfel de victorii. Austriacul de 23 de ani a preluat şefia clasamentului general al Cupei Mondiale încă după etapa a şaptea, disputată în decembrie la Engelberg, iar de atunci nu a mai cedat poziţia, în ciuda insistenţei lui Severin Freund sau Anders Bardal. Este al doilea Glob de Cristal câştigat de Schlierenzauer, primul după cinci ani. Atunci, în 2009, Schlieri dobora recordul de puncte obţinute într-un singur sezon, 2083. De data aceasta, austriacul, care nu a participat la patru etape în acest sezon din cauza unor probleme de sănătate, nu a totalizat decât 1620! Pe locul secund în clasamentul Cupei Mondiale s-a clasat norvegianul Anders Bardal, cu 999 de puncte, în timp ce podiumul a fost completat de polonezul Kamil Stoch, cu 953 de puncte.

Învingător şi în Turneul celor Patru Trambuline

În plus, ”Schlieri” a câştigat pentru a doua oară consecutiv şi Turneul celor Patru Trambuline, după evoluţii perfecte pe teren propriu, la Innsbruck şi Bischofshofen. Dar austriacul nu s-a oprit aici! A câştigat aurul pe trambulina mare cu echipa şi argintul la individual trambulină normală şi la concursul pe echipe mixte la CM disputate la Val di Fiemme. ”E un sezon incredibil şi sunt foarte fericit. A fost aproape perfect”, a comentat Schlierenzauer, care s-a impus şi în clasamentul Cupei Mondiale rezervat etapelor de zbor cu schiurile,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 20 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 46 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 50 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 47 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 32 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°