Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au anunţat, astăzi, că absolvenţii Universităţii „Spiru Haret” se vor putea prezenta fără probleme la examenul de miercuri. Săptămâna trecută, ISJ îi refuzase.
Absolvenţii Universităţii „Spiru Haret”, inclusiv cei care au absolvit specializări neacreditate sau neavizate, vor putea participa la examenul de titularizare de miercuri. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj au decis, astăzi, să le accepte şi acestora dosarele, în condiţiile în care procesul dintre Universitate şi Ministerul Educaţiei se află, în prezent, la Curtea Constituţională şi nu se ştie care va fi decizia instanţei.
„Ministerul Educaţiei ne-a comunicat să fim foarte atenţi şi să nu ne repezim să refuzăm dosare, ca nu cumva ulterior să ne trezim cu procese”, explică inspectorul şcolar general Ioan Abrudan.
Pe „lista neagră“ a ministerului
În Sălaj, potrivit informaţiilor primite de la Viorica Jeler, juristul Inspectoratului Şcolar, s-au înscris pentru titularizarea din acest an trei absolvenţi de la „Spiru Haret“ ai unor facultăţi neautorizate sau neavizate. Este vorba despre facultăţile de Psiho-Pedagogie de la Braşov şi Bucureşti, aflate pe „lista neagră“ a Ministerului Educaţiei.
Alături de cei trei s-au înscris şi absolvenţi de la facultăţi care, cel puţin teoretic, sunt în legalitate. Este şi cazul Ramonei Crecan, care a absolvit anul trecut Facultatea de Limba şi Literatura Română, la Centrul Teritorial Zalău pentru Învăţământ la Distanţă, şi care concurează miercuri pentru un post de profesor de limba română. „Nouă ni s-a spus că facultatea noastră este în ordine”, susţine Ramona. Tot din cauza universităţii absolvite, Ramona Crecan trebuie să participe la titularizare cu dosarul incomplet: lipseşte foaia matricolă, Universitatea „Spiru Haret” neeliberându-le până acum niciunui absolvent din 2009 aces