Astăzi, în 2013, ce a rămas din ţăranul român? Ce a rămas din grădinile lui? O caracteristică comună societăţilor rurale care au păstrat o dominantă „ţărănească“ este un peisaj îngrijit, grădinărit. Fiecare colţ de pămînt fiind valorizat, curăţat, pieptănat. „Bucăţi de teren“ domesticite şi transformate în „grădini“ pe un parcurs de sute, de mii de ani. Care trăiesc şi cresc odată cu omul, împrumută din calităţile lui, se inspiră din atitudinea lui. O grădină nu poate fi decît proiecţia firii umane în natură, dînd mărturie despre loc, timpuri, anotimpuri, tradiţii şi credinţă.
Pînă acum, am studiat casele, hainele, bisericile, mîncărurile... A venit timpul să deschidem portiţa din grădină.
În luna mai am decis să organizăm o expoziţie pe tema „Grădinile săteşti“– etapa I, ieşirea din iarnă. Această expoziţie a fost un prim pas spre o recunoaştere şi o revalorizare a grădinilor ţărăneşti, cu caracteristicile lor esenţiale. Ne-am propus să urmărim trei grădini săteşti, în ideea observării relaţiei între „grădinarul-ţăran“ şi natura unde îşi desfăşoară acesta activitatea. Observarea evoluţiei ne va da indicii relevante în selectarea şi salvarea unor bune practici, conturarea unui model de trai, dar şi evaluarea unor pierderi înregistrate la nivelul peisajului cultural sătesc.
Obiectivul principal este de a avea o privire din interior asupra grădinii de la sat, urmărind pas cu pas evoluţia acesteia pe durata anului, pe durata anilor. În multe alte ţări, grădinile săteşti au dispărut, din simplul motiv că „grădinarii-ţărani“ au dispărut. Cîte uliţe din Franţa, Anglia sau Germania nu mai văd bălegar proaspăt şi roaba scîrţîind? Unii zic că România a rămas înapoiată, dar acest defazaj este şi o mare şansă care ne permite să avem o cultură vie a grădinăritului rural. Multe studii despre grădinăritul bio, permacultură nu fac decît să se inspire din bune