Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, spune că va solicita demiterea directorului Direcţiei regionale Iaşi a CNADNR, Ovidiu-Mugurel Laicu, întrucât nu a luat măsuri de organizare pentru deszăpezire şi nici nu a venit la comandamentul de la Botoşani unde fusese convocat, potrivit Mediafax.
Duşa a spus, într-o şedinţă a Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă organizată miercuri după-amiază la Botoşani, că prima măsură pe care vrea să o ia în ceea ce priveşte situaţia în care s-a ajuns în acest judeţ este de a solicita destituirea directorului Direcţiei Regionale Iaşi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) întrucât acesta nu a fost prezent nici măcar la şedinţa convocată la Botoşani.
"E ministrul aici şi nu se deranjează să vină şi ei aici, să ia măsuri de organizare a activităţii din judeţ", a afirmat Duşa.
El le-a spus celor prezenţi să îi transmită şefului regionalei Iaşi a CNADNR că s-ar putea să rămână fără mandat.
"Nu se poate aşa ceva. Să îi transmiteţi din partea mea că s-ar putea să ajungă fără mandat. Prima masura pe care o să o cer prim-ministrului va fi cea de destiuire a directorului. Vine ministrul să coordoneze activitatea în Regionala Iaşi şi directorul nu se deranjează să se deplaseze", a spus Mircea Duşa.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a participat şi miercuri dimineaţă, la Prefectura Botoşani, la Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, alături de şeful Jandarmeriei Române, colonelul Mircea Olaru, şeful Poliţiei Române, chestorul şef de poliţie Petre Tobă, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), generalul de brigadă Ioan Baş şi autorităţile judeţene şi locale.
Mircea Duşa a cerut verificarea contractelor de deszăpezire încheiate pentru drumurile naţionale şi drumurile judeţene din judeţul Botoşani, ce