Atunci cind a condamnat caricaturile daneze, Papa Benedict al XVI-lea nu stia ca e periculos de usor sa jignesti lumea musulmana. Acum a aflat.
In februarie, Papa Benedict al XVI-lea l-a primit pe noul ambasador al Marocului la Vatican, prilej cu care s-a pronuntat despre scandalul caricaturilor: „Credinciosii nu ar trebui sa fie obiect al provocarilor care le ranesc sentimentele religioase“.
Desi a adaugat ca violenta nu este un raspuns adecvat, folosirea cuvintului „provocare“ l-a plasat pe valul celor care au ales pozitia usoara de condamnare a caricaturistilor.
Dar discutia de atunci nu era despre respect si toleranta, cum s-a tot repetat ipocrit, ci despre libertate si santaj. Nu dreptul de a ride de religia altuia trebuia aparat, ci dreptul la libera exprimare. Renuntam la un drept fundamental pentru ca multimi de musulmani
s-au enervat, au iesit in strada si au ars ambasade? Ce va urma?
Aceasta a fost intrebarea esentiala si, umilind Danemarca, lumea libera a comis un nou M?nchen: a lasat extremistilor sentimentul ca, daca se agita si sint indrazneti, nu se va pune la mintea lor si va cere scuze pina va ragusi. Din acele zile am ramas cu imaginea unui copil cocotat pe umerii tatalui la o demonstratie din Londra, agitind o pancarta care cerea decapitarea caricaturistilor.
Alaturi, un politist englez cu cascheta tipica le proteja dreptul democratic de a demonstra.
Intr-un discurs despre divortul intre ratiune si credinta, Papa a citat din dialogul teologic dintre imparatul bizantin Manuel al II-lea (contemporan cu Mircea cel Batrin) si un invatat persan, in care imparatul se arata indignat de convertirile fortate la islamism si spunea ca Mahomed a adus numai lucruri rele si inumane.
Argumentul era cu totul marginal in demonstratia Papei si citatul era prezentat ca atare,