Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prejudiciu de peste un miliard la CS Botosani

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 26 mai 2001 ·

Controlul ordonat de prefect a descoperit ca CS Botosani a deturnat obligatii la stat in valoare de 1,1 miliarde de lei. Pentru ca aproape nimic nu este in regula la Club, presedintele Dan Mighiu este pe cale sa fie schimbat Seful Corpului de control al prefectului, Corneliu Vasiliu, a prezentat, ieri, primele concluzii ale anchetei declansate in urma cu doua saptamini la Clubul Sportiv Botosani. Ancheta, derulata impreuna cu reprezentantii Directiei de Finante, ai Politiei economice, ai Inspectoratului Teritorial de Munca si ai Directiei Judetene de Tineret si Sport, a scos la iveala o serie de grave nereguli ale presedintelui Dan Mighiu si a echipei de conducere a Clubului Sportiv. Astfel, reprezentantii Directiei de Finante au descoperit la Clubul Sportiv o "gaura" in bugetul statului de peste un miliard de lei, bani proveniti din neplata taxei pe valoare adaugata pe care Clubul Sportiv Botosani avea obligatia de a o achita catre stat, precum si din impozitarea incorecta a unor indemnizatii acordate sportivilor si antrenorilor. Din procesul verbal al reprezentantilor Directiei de Finante reiese ca Clubul Sportiv trebuia sa achite, de anul trecut si pina acum, 498 de milioane de lei reprezentind taxa pe valoare adaugata pentru spatiile proprii inchiriate unor societati comericiale. Pentru neplata la timp a datoriei, Clubul Sportiv a adunat majorari de intirziere de alte 584 de milioane de lei. Specialistii din Finante, care au efectuat controlul, sustin ca "gaura" de peste un miliard de lei produsa bugetului de stat se datoreaza unei interpretari eronate a legii. Desi este institutie bugetara, finantata direct de Ministerul Tineretului si Sportului, Clubul Sportiv obtine venituri extrabugetare din inchirierea spatiilor comerciale, iar, potrivit legii, toti agentii economici care au realizat intr-un an venituri mai mari de 50 de milioane de lei devin platitori de TV

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 25 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 4 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°