Duminică seara, la taifasul tv moderat de Nelu Barbu pe B1, am pus la dispoziţia telespectatorilor trei realităţi surprinse în călătoria mea la Istanbul:

Textul aiuritor despre Ştefan cel Mare, oferit turiştilor străini ca explicaţie la Sabia Domnitorului, expusă în Sala Armelor din Complexul Topkapî; Plăcuţa plasată de o Asociaţie Maghiară la Edicule în memoria ungurilor care au stat închişi acolo, în timp ce martirul Constantin Brâncoveanu, închis în Fortăreaţă în vederea decapitării, nu beneficiază de nici un semn; Absenţa din ghidurile consacrate Istanbulului a obiectivului românesc numit Casa lui Dimitrie Cantemir.

Am serioase îndoieli că telespectatorii vor fi înţeles, vizionînd emisiunea, adevăratele intenţii ale iniţiativei mele.

Unii vor fi crezut că am coborît pînă la nivelul gazetăriei zise şi sociale, de semnalare a fleacurilor cotidiene.

Alţii vor fi suspectat o încercare de a mă făloşi cu îndemînarea de a filma şi fotografia pe şest.

Eu însă am încercat să aşez secvenţele cu pricina sub semnul unui efort demonstrativ.

USL a făcut mare caz, în campania electorală, de teza României demne, lăsînd să se înţeleagă prin asta că, umilită timp de 22 de ani, patria postdecembristă îşi va recăpăta sub noua guvernare demnitatea, într-o asemenea măsură încît mîndrul tricolor va flutura zi şi noapte, acţionat de curenți favorabili pe dedesubt, deasupra Casei Albe şi a Kremlinului, concomitent.

Luînd în serios acest punct din Programul USL, m-am străduit să arăt prin secvenţele surprinse că România demnă nu înseamnă pălăvrăgeli infinite despre orgoliul naţional, ci gesturi mici, aparent neînsemnate, de perfecționare a imaginii noastre în lume.

Decît să trăncănească pe toate drumurile despre nevoia de a reda ţării demnitatea pierdută, autorităţile USL ar face mult mai bine dacă ar