Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antal: Respectăm decizia CC; cel mai important lucru este că se termină criza politică

Publicat in Adevarul, marți 21 august 2012 ·

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că în acest moment cel mai important lucru este că se termină criza politică, afirmând că se temea că cetăţenii ţării ar putea deveni "victime colaterale ale conflictului politic".

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, în legătură cu decizia Curţii Constituţionale privind referendumul, că în acest moment cel mai important lucru este că se termină criza politică deoarece a constatat, în ultima perioadă, că instituţiile statului nu mai funcţionează şi că toată ţara a fost într-un fel paralizată din cauza acestei crize, potrivit Mediafax.

Preşedintele UDMR Cluj: Nu avea cum să se decidă altceva. Matematica e matematică!

Kelemen: Ar trebui reactualizate listele electorale în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă

"Noi (UDMR - n.r.) respectăm decizia Curţii Constituţionale, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, şi sper că acum politicienii o să revină la agenda publică a cetăţenilor", a afirmat Antal. El a spus că pe agenda publică a cetăţeanului sunt alte lucruri decât disputele politice.

Boc despre hotărârea CCR: Decizia este legală, constituţională şi semnul spre reîntoarcerea la normalitatea politică

"Mă bucur că acum ia sfârşit criza politică pentru că mă temeam că cetăţenii României, indiferent de naţionalitate, ar putea deveni victime colaterale ale acestui conflict politic", a conchis Antal Arpad.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Ambasada SUA: Decizia Curţii Constituţionale vorbeşte de la sine

Vicepreşedintele PNL C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 21 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 27 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 11 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 9 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Viktor Orbán: Trebuie să înlocuim ordinea mondială liberal-progresistă cu una suveranistă

News.ro acum 40 minute
Premierul ungar Viktor Orbán a declarat, la un forum organizat la Budapesta, că anul acesta poate fi pus capăt unei ”ere jalnice” a civilizaţiei occidentale, ordinii mondiale bazate pe hegemonia liberal-progresistă, care a produs lideri incompetenţi

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°