Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii, arieratele şi blocajul

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 20 mai 2013 ·

Guvernul a dat, Guvernul a luat… Problema arieratelor e departe de a fi rezolvată pentru 9 primării din judeţ. Cu proiecte uriaşe în implementare, fără posibilitatea de a se împrumuta şi cu sume importante de decontat, multe administraţii maramureşene sunt încă în blocaj.

Înspăimântat de nivelul mare al datoriilor restante, şi mai ales de FMI, la începutul acestui an, Guvernul a ordonat: plătiţi-vă arieratele! Până la 31 martie, fiecare primărie a fost obligată să-şi reducă arieratele cu 85% faţă de nivelul anului trecut. Soluţia salvatoare au fost creditele de la Trezorerie, numai că, şi aici plafonul a fost limitat şi nu a ajuns la toată lumea. Apoi, unii au crezut că vor mai primi o păsuire. Chit că, 11 primării s-au trezit că nu mai primesc cotele defalcate din impozitul pe venit şi din TVA. Mai exact, activitatea lor s-a blocat din lipsă de fonduri. Practic, o primărie de comună de exemplu, din venituri proprii, nu poate să-şi plătească nici salariile. Primarii, supăraţi, au arătat că Guvernul nu are bază legală ca să blocheze alocarea acestor fonduri şi fără această perfuzie de capital nu au cum să-şi plătească restanţele. Mai mult, cele mai multe primării au în derulare proiecte integrate cu valori de până la 2,5 milioane de Euro, iar Guvernul care ar trebui să grăbească decontarea lucrărilor deja efectuate şi plătite de primării nu se grăbeşte să-şi respecte obligaţiile. Aşa că, blocajul e cauzat de “sus în jos”. Numai că nici acest argument nu a înmuiat guvernanţii care au decis să “disciplineze” cu forţa primăriile.

Nici în prezent situaţia nu e mai roz. 9 primării maramureşene n-au reuşit nici acum să se conformeze ordinului guvernamental: Săliştea de Sus, Vişeu de Sus, Băseşti, Coroieni, Leordina, Petrova, Rozavlea, Botiza şi Strâmtura. Termenul de accesare a creditelor prin Trezorerie pentru primării a fost prelungit p

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 38 minute
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum o ora
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum o ora
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

HotNews acum o ora
Semafoarele ar putea avea peste câțiva ani patru culori- roșu, galben, verde și alb, iar noutatea vine din necesitatea de a dirija în trafic și mașinile autonome, fără șofer. Autoritățile din Michigan lucrează deja la un astfel de sistem, scrie Știr

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum 42 minute
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum 42 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°