Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Flutur şi Vasile Ilie, susţinuţi de locuitorii din Moara şi Bosanci pentru a ajunge în Parlament

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 27 noiembrie 2012 ·

Câteva sute de persoane au participat la întâlnirile electorale pe care candidaţii Alianţei România Dreaptă Gheorghe Flutur şi Vasile Ilie le-au organizat în comunele Bosanci şi Moara. La fiecare dintre cele două întâlniri au participat peste 300 de persoane, care i-au primit foarte bine pe cei doi candidaţi. Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, candidează din partea ARD pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, în timp ce Vasile Ilie candidează pentru postul de deputat în Colegiul nr. 3 Cajvana.

La ambele întâlniri, candidaţii ARD au dialogat cu alegătorii, fiind abordate mai multe probleme cu care se confruntă locuitorii din Bosanci şi Moara. În cadrul discuţiilor, Gheorghe Flutur le-a prezentat alegătorilor din cele două comune oferta electorală proprie, dar a amintit şi de proiectele şi investiţiile realizate în Bosanci şi Moara în perioada mandatului său de preşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv modernizarea drumurilor şi construcţia reţelelor de apă şi canalizare. De remarcat faptul că în cadrul discuţiilor, atât locuitorii din Bosanci, cât şi cei din Moara s-au declarat nemulţumiţi de promisiunile făcute de senatorul Gavril Mîrza cu privire la terenurile aflate sub luciu de apă, „ştiut fiind faptul că PSD se face vinovat că aceste probleme sunt încă nerezolvate”.

În ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Flutur, acesta a prezentat soluţia pentru rezolvarea acestei probleme, în sensul clarificării regimului juridic al acumulărilor de apă şi al terenurilor de sub acestea. „Pentru urgentarea rezolvării acestei probleme se impune o modificare a legislaţiei în vigoare. Am fost unul dintre cei care a susţinut dreptul la proprietate, fiind şi cel care a iniţiat Legea 247, privind reforma în domeniul proprietăţii. Acum trebuie să modificăm această lege, pentru deblocarea situaţiei, ca urmare a intrării în insolvenţă a firmelor care aveau acum

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 35 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 24 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 47 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 57 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 39 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum o ora
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 53 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°