Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război pe salariul lui Mutu

Publicat in Jurnalul, miercuri 30 iunie 2010 ·

Fiorentina a cerut să-i întrerupă urgent salariul "Briliantului", dar avocaţii apărării au obţinut o amânare

Pe terenul Colegiului de Arbitraj al ligii italiene, conducerea Fiorentinei şi avocaţii lui Adrian Mutu au început războiul pe marginea plăţii salariului "Briliantului".

Potrivit Gazzetta dello Sport, Colegiul de Arbitraj a admis ieri obiecţia preliminară a avocaţilor lui Mutu, potrivit căreia nu ar exista motive pentru o procedură accele­rată în cazul în care Fiorentina cere întreruperea plăţii salariului atacantului pe perioada celor nouă luni de suspendare pentru dopaj.

"Consiliul de Arbitraj a admis excepţia soli­citată de avocaţii lui Mutu de imposibilitate a unei proceduri de urgenţă. Fiorentina şi avocaţii jucătorului român se vor întâlni din nou la liga italiană după o procedură ordinară care necesită prezenţa unui ju­de­că­tor. Pe scurt, se porneşte din nou", no­tează cotidianul italian în ediţia de ieri.

Avocatul jucătorului român, Paolo Rodella, s-a arătat mulţumit. "Aceasta este o decizie importantă, deo­arece, dacă nu am fi ridicat pro­ble­ma acestei excepţii, vinerea trecu­tă ar fi putut fi definită deja problema. În schimb, aşa cum este drept, se va tre­ce la o procedură ordinară."

Po­tri­vit aceleiaşi publicaţii, în această pe­rioa­dă va urma o audiere în faţa unui judecător, apoi, dacă o reconciliere între cele două părţi nu va reuşi, se va reveni în faţa Colegiului de Arbitraj, ca­re va decide dacă aprobă sau nu ce­rerea Fiorentinei de întrerupere a plăţii salariului pe perioada suspen­dării sau cel puţin reducerea sa la ju­mă­tate. Cazul în care clubul AC Fio­ren­tina cere întreruperea plăţii sala­riu­lui lui Mutu în perioada de nouă luni de suspendare pentru dopaj a avut o primă înfăţişare vineri în faţa Co­legiului de Arbitraj al Ligii Profe­sio­niste Italiene de Fotbal. @N

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 5 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°