Aradul îl pe atacă arbitrul prahovean Drăgănescu şi anunţă schimbări în echipă, antrenorul Barbu fiind la un pas de demitere
"Bătrîna Doamnă" a încasat-o de 8 martie, acasă, dintr-un penalty pe care arădenii îl contestă vehement. În minutul 42, Mihuţ a pus mîna pe Daniel Stan, iar vîrful gălăţean a căzut, arbitrul Mugurel Drăgănescu din Breaza indicînd fără ezitări lovitură de la 11 metri pentru oaspeţi.
"A fost o golănie! Un penalty din ăsta se dă o dată la 1.000 de meciuri. Nu sînt aşa convins că a fost infracţiune, nici că s-a produs în careu. La cum se aluneca pe ploaia aceea, cred că faza a pornit din afară", a reacţionat ieri preşedintele Aradului, Nicolae Bara, convins că se urmăreşte îngroparea "Bătrînei Doamne".
Bara nu l-a iertat nici pe antrenorul Marin Barbu, căruia, în această iarnă, i-a pus la dispoziţie doi jucători de la liderul CFR, Amoreirinha şi Oliveira, şi doi ex-stelişti, Opriţa şi Zaharia: "Orice variantă e posibilă! Dacă nu baţi acasă, ba, mai mult, pierzi de două ori consecutiv, e foarte grav".
Ocazie imensă pentru UTA (12), Florin Dan ratează (37) , Oţelul deschide scorul prin Jula (43), Bălţoi trimite mingea în bară (62) , UTA înscrie, dar golul a fost anulat (72).
"Îmi pare rău de UTA şi mă bucur pentru norocul nostru! Aradul a atacat, ne-a dominat, dar am scăpat de gol"
Petre Grigoraş
"Am avut mare noroc că-n poartă l-am avut pe Kolev. De fericire, l-am şi pupat după meci"
Emil Jula
Greşeală pe margine
UTA nu acuză doar faza penalty-ului. În repriza secundă, atacantul Bălţoi a sprintat spre poartă dintre doi fundaşi gălăţeni, rămînînd singur cu Kolev, dar tuşierul Ghinguleac a ridicat fanionul. Imaginile TV au indicat că arbitrul a greşit, Bălţoi aflîndu-se în poziţie regulamentară. Edson a avut pe final un gol anulat, dar,