Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista guvernului Ponta apare astăzi. Reducerile de taxe promise când se aflau în opoziţie se aplică din 2013

Publicat in Ziarul Financiar, marți 1 mai 2012 ·

Lista viitorului guvern va fi anunţată în această seară, iar măsurile economice cuprinse în programul de guvernare al USL (între care revenirea la cota progresivă de impozitate şi reducerea TVA şi a CAS la angajator) vor fi aplicate începând cu bugetul din 2013, a explicat ieri premierul desemnat Victor Ponta.

Tot mâine vor începe discuţiile cu grupurile parlamentare - cu excepţia PDL - pentru obţinerea votului de învestitură al Parlamentului care va fi exprimat luni 7 mai.

Miniştrii de­semnaţi vor fi supuşi miercuri votului politic al partidelor care compun USL. Până aseară, singura certitudine, în urma discuţiilor din cadrul partidelor, rămăsese desemnarea liderului conservator Dan Constantin pentru un portofoliu ministerial, foarte probabil cel al agriculturii.

Discuţiile pentru ocuparea posturilor de miniştri au continuat ieri într-o discreţie totală din partea premierului desemnat, dar informaţiile privind ocuparea poziţiilor ministeriale au continuat să circule - 16 miniştri "plini" şi patru delegaţi, aşadar 20 de poziţii ce trebuie împărţite la trei partide care compun Uniunea Social Liberală (USL) formată din PNL, PSD şi PC.

De unde atunci loc pentru "independenţi"? Săptămâna trecută, la o zi după ce a fost desemnat să formeze guvernul, liderul PSD Victor Ponta a evocat ipoteza de a-l păstra în guvern pe independentul Leonard Orban, ministrul afacerilor europene. Un alt independent care ar fi urmat să-şi păstreze poziţia era ministrul justiţiei Cătălin Predoiu. Lucrurile s-au schimbat ieri, liberalii opunându-se intrării unor independenţi pe lista noului guvern, ceea ce ar însemna mai puţini oameni în Executiv din partea partidelor componente ale USL. Liberalii ar fi fost de acord cu păstrarea lor doar în următoarea circumstanţă: să intre pe lista PSD, ceea ce ar fi însemnat ca partidul să desemneze opt miniştri în loc de 10 cum s-a c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 25 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 48 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°