Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Washington Post: Cât de mult influenţează China şi India încălzirea globală? Trei scenarii pentru 2100

Publicat in Gandul, luni 12 decembrie 2011 ·

O idee tot mai des vehiculată în ultima vreme, când vine vorba de schimbările climatice, este că măsurile pe care le iau Europa şi SUA nu prea contează, atât timp cât China şi India continuă să crească la nesfârşit emisiile de gaze cu efect de seră, scrie Brad Plumer, într-un editorial publicat în Washington Post.

"Există ceva adevăr în asta", continuă editorialistul, spunând că Asia emite de două ori mai mult dioxid de carbon decât America de Nord. În sprijinul afirmaţiei sale, Plumer prezintă trei grafice create de Centrul American pentru Progres, folosind date de la Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA (EPA).

În graficul din stânga, se poate observa cum vor creşte temperaturile pe Pământ, până în anul 2100, dacă poluarea va continua la nivelul la care este astăzi. Conform datelor EPA, sunt şanse mari ca temperatura Pământului să crească cu 3 grade Celsius, existând totuşi şi posibilitatea unei încălziri cu 5 grade.

"Acesta este un scenariu şocant, care ar însemna că gheţarii din Groenlanda şi Antarctica vor dispărea până la urmă, ridicând nivelul mărilor cu 70 de metri şi determinând dispariţia multor specii de plante şi animale", susţine Plumer.

Cele trei grafice ale încălzirii globale

Cel de-al doilea grafic, din mijloc, reprezintă scenariul în care ţările dezvoltate, cum ar fi SUA, Japonia sau cele din Europa, ar reduce drastic emisiile de dioxid de carbon, iar ţările în curs de dezvoltare, printre care China şi India, să continue să crească emisiile până în 2050.

"În acest caz, temperaturile vor creşte cu aproximativ 3 grade Celsius. Acest lucru ar determina valuri de căldură, secete, creşterea nivelului mării. Totuşi, creşterea nu se compară cu aceea din primul grafic, de 5 grade Celsius. Astfel, SUA şi Europa ar putea ajuta la schimbarea climatului chiar dacă reduc doar ele emisiile", observă editorialistul.

Î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 31 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 29 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 52 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°