Ce fel de stat suntem noi, românii, dacă, după atâta suferinţă şi nedreptate, după atâta vreme de la Marea Unire, ajungem ca, în anii participării noastre cu drepturi depline la conclavul european, să ne tulbure viaţa, să ne provoace şi să ne umilească saltimbancii unor vecini veniţi recent în Europa şi care, în toate ţările unde şi-au instalat triburile de culoare hepato-biliară, bagă zâzanie, stârnesc nelinişte, rup graniţe, distrug gospodăriile străvechi şi ucid oameni nevinovaţi? Şi, dacă ei sunt cum sunt, de unde a urcat în noi atâta slăbiciune, de merg căpetenii ale noastre ca, de dragul unei aşa-zise linişti şi imagini de vitrină, se înţeleag, umil şi tranzacţionist, cu ei şi să le tot cedează privilegii care jignesc întreaga noastră naţie?
Se vede treaba că există o şcoală criminală a deconstrucţiei naţionale, în care aceşti bellakuni sunt doctori docenţi, opera lor ilustrându-se în fosta Cehoslovacie, în fosta Iugoslavie şi aici, în ceea ce ei ar vrea să fie, fosta Românie. Spărgătorii aceştia au tot operat, au tot lucrat la temelia caselor, cu dinamită şi cu igrasie, să nu cumva să rămână întreagă nici o ţară cât de cât mare din Europa ultimelor 2 secole. Cruzimea celor mai congestionaţi dintre ei n-ar fi reuşit să devină operă colectivă, dacă ei nu ştiau să-şi asocieze tot felul de troglodiţi şi dezmoşteniţi ai soartei, pe care i-au narcotizat şi i-au împins cu viclenie să guste sângele altor popoare. Dar nu felul lor de a fi ar trebui neapărat să ne intereseze, în această clipă, ci slăbiciunea noastră.
Ne-au păcălit sinistru aceşti călăreţi fantomatici ai istoriei, la diverse răscruci ale timpului. Ca slugi fanatice ale curţilor imperiale, ei au câştigat încrederea tuturor punctelor cardinale şi pe toate le-au trădat. Cum a reuşit această sămânţă umană putredă să zăpăcească pe Contele Ciano, a cărui borfelină a î