Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principalele victime ale hoţilor din buzunare. Care este ora de vârf a furturilor

Publicat in Gandul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne şi cei ai Ministerului Apărării Naţionale se numără printre victimele principale ale hoţilor din buzunare, alături de avocaţi, jurişti, medici şi economişti, rezultă din statistica Poliţiei Capitalei privind victimele infracţiunii de furt.

Din punct de vedere statistic, anul trecut, în Capitală, 44,7 la sută dintre furturile din buzunare s-au produs în tramvaie, autobuze şi troleibuze, în timp ce restul furturilor de acest gen au fost comise în cluburile din Centrul Vechi, magazine şi pieţe, dar şi în oficii poştale, farmacii sau biserici.

Conform unei analize realizate de poliţiştii bucureşteni, 75 la sută dintre hoţi sunt bărbaţi tineri, care nu au absolvit mai mult de opt clase şi care nu au serviciu. În acelaşi timp, 51,4 la sută dintre victime au studii liceale sau superioare şi vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani.

În ce priveşte profesiile victimelor, cele mai multe cazuri sunt din rândul avocaţilor, juriştilor, medicilor, economiştilor şi angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.

Surse din Poliţie susţin că, în ce priveşte angajaţii MAI şi MApN, numai anul acesta au fost recuperate opt legitimaţii de serviciu, care, după ce au fost furate, au fost aruncate de hoţi în staţiile de metrou din Bucureşti.

Poliţiştii au mai constatat că cele mai multe furturi din buzunare se produc între orele 12.00 şi 14.00, cu un moment de vârf în jurul orei 13.00, iar hoţii sunt împărţiţi în trei mari categorii.

Prima categorie este reprezentată de aşa numiţii "hoţi de meserie", care nu ştiu să facă altceva în afara furturilor din buzunare. Mai mult, spun anchetatorii, aceştia îşi învaţă şi copiii să fure, anul acesta fiind înregistrate patru cazuri de minori care au declarat în timpul anchetei că au învăţat cum să fure din buzunare, încă de mici, chiar de l

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 31 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 33 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°