Cand am intrat in presa, acum 15 ani, nu intelegeam prea bine stirile externe de pe agentia Reuters privind crearea de noi locuri de munca in Statele Unite. O data pe luna, pentru o singura zi, acest indicator este cel mai asteptat si urmarit eveniment economic din SUA, dar si din intreaga lume. Atunci eram student. Relevanta indicatorului nu imi spunea mare lucru.
Pentru presedintele Basescu consumul de energie a ajuns sa fie principalul etalon care arata starea economiei. Nu stiu care este pentru premierul Boc, dar ar trebui sa fie crearea de noi locuri de munca.
Cand am ajuns in pozitia de a angaja eu jurnalisti la ZF dupa 2002, cand economia incepea sa-si revina, am luat acest lucru ca un dat, ca pe ceva obisnuit. Veneau investitorii, crestea economia, cresteau cititorii, crestea cererea de informatii, crestea publicitatea, crestea numarul de pagini , deci aveam nevoie de mai multi jurnalisti . Nu m-am gandit prea mult ce inseamna acest lucru pentru economie. Era nevoie de inca un birou, in acelasi spatiu, un calculator si un cont la telefon. Ce aducea acel loc de munca pe care il faceam completand o hartie A4, "cu domnule director, va rog sa aprobati angajarea unui reporter la ZF, incepand cu data de ... avand un salariu de ...". Si semnam. In acel moment in economie intrau 250-300-400 de euro net pe luna, inca 100-200 de euro la stat, se inchiria o garsoniera, un magazin de haine avea vanzari mai mari, bonul la supermarket era mai consistent, terasele erau mai pline. Poate se lua pe credit o masina sau o casa. Se misca o intreaga economie. Dintr-o hartie de A4. In 2007, in plin boom, companiile private incheiau pe zi cate 6.800 de contracte de munca.
De la jumatatea lui 2008 acest lant, care tine o tara intreaga, a dat primele semne ca sare de pe roata. In sectorul privat ritmul angajarilor scadea. La stat inca erau bugetele pe plus. In 2009