Centrul Bucureștiului arată în aceste zile ca un amestec între o Atenă comunistoidă și o Londra huliganică. Este prematur să identificăm lanțul cauzalităților: unde a pornit indignarea legitimă față de starea de lucruri din țară și unde au apărut infiltrările? Cine militează în mod genuin pentru cauza lui Raed Arafat și cine reprezintă doar peluza fotbalului suburban?
Ceea ce putem spune cu certitudine este că, după 22 de ani, Piața Universității a fost ocupată de inamicii civismului postcomunist. În locul cântecelor paşnice ale vechilor “golani”, violența nudă a adevăraţilor huligani se manifestă fără opreliști. Ion Iliescu tace.
Asistăm la spasmul gregar al celor fără vreun crez, ideal sau filozofie alternativă. Opoziția cauționează tacit agresivitatea peluzei iar Puterea n-are inteligența de-a oferi spre dezbatere programe politice alternative. Magazine, vitrine, proprietăți private au ajuns torpilate de furia unor demonstranți lipsiți de orice scrupule. Mai lipsesc brigăzile roșii și bandele de tip Baader-Meinhof pentru ca peisajul să fie complet…
Unde este anti-manifestul milioanelor de bucureșteni care susțin valorile sociale ale decenței? Unde e pledoaria celor care respectă decalogul burghez al civilității europene? De ce nu înțelegem și altfel noțiunea de implicare? Dacă succesul pe cont propriu nu e o decât soluție provizorie, eșecul colectiv amenință întreaga cetate.
România trebuie să audă glasul celor care nu vociferează, ci dialoghează în piețe. România are nevoie de chipul celor care nu propun anarhia, ci inteligența și integritatea, în locul corupției și al hoției. Nemulțumirea și frustrarea nu justifică dezordinea. E motivul pentru care alternativa trebuie căutată într-o altă formă de acțiune, reflecție și organizare.
Ceea ce se întâmplă la București e deplorabil, deși nu cu totul surprinzător. Erupțiile anomice sunt par
