Dezbaterea naţională generată de introducerea a patru ore de educaţie fizică în ciclul primar a avut şi are în continuare un ecou favorabil atât în rândul părinţilor, cât, mai ales, la nivelul cadrelor didactice de profil şi al elevilor. Este de reţinut că aceştia din urmă şi-au declarat public interesul şi susţinerea pentru noul program, printr-un comunicat de presă al Consiliului Naţional al Elevilor.
Nu pot decât să aplaud poziţia copiilor şi să mă bucur că ne sunt alături în acest demers care îi priveşte în mod direct.
Pe de altă parte, însă, cred că trebuie să ne lămurim cu toţii asupra obiecţiilor care au apărut în cursul dezbaterii şi care privesc, aproape în exclusivitate, condiţiile oferite de şcoală pentru a se putea trece la cele patru ore de exerciţiu fizic, la clasele mici.
Reproşul cel mai frecvent face trimitere directă la absenţa unei săli de sport la cele mai multe dintre unităţile de învăţământ, situaţie în care, susţin neiniţiaţii în materie, devine imposibil ca, în special pe timpul sezonului rece, orele de educaţie fizică să se poată desfăşura.
Mă tem că vorbim despre lucruri total diferite, iar când spun asta îi invit pe toţi cei care nu stăpânesc esenţa fenomenului să nu confunde sportul cu educaţia fizică propriu-zisă!
De altfel, trebuie clarificat faptul că, inclusiv în nomenclatorul de meserii, profesorul de specialitate este „de educaţie fizică” şi nu „de sport”, cum impropriu i se spune de ani şi ani de zile. Deci, ca să ne întoarcem la subiectul nostru, orele respective, din ciclul primar, sunt gândite nu pentru sport, ci pentru educaţie, mai exact pentru educaţia fizică a copilului, această materie fiind, de altfel, singura din programa şcolară care se ocupă cu dezvoltarea corpului.
Or, ce presupune acest lucru? Neapărat o sală de sport? Nicidecum, pentru că vorbim despre educarea unei ţi
