In Europa, marile marci pierd teren in favoarea marcilor distribuitorului (MDD), care, in unele tari, au ajuns sa aiba o crestere chiar mai rapida decat marcile de fabrica. Se vorbeste tot mai mult despre o criza a marcilor “adevarate”, cauzata de invazia brandurilor marii distributii.
Desi, initial, marcile aplicate pe produse erau apanajul exclusiv al producatorilor, astazi distribuitorii incearca sa acumuleze aceste active care, in plus, ii pun si intr-o pozitie de forta in negocierile cu producatorii
Potrivit anuarului international al MDD-urilor pentru 2005, elaborat de AC Nielsen, vanzarile produselor purtand marca distribuitorului au atins recorduri in Europa, inclusiv in Europa Centrala si de Est. In unele tari, cum ar fi Marea Britanie, marcile distribuitorilor acopera 4 din 10 produse. In Belgia, produsele marcate de distribuitor au ajuns la 41% din vanzari.
In Europa Centrala si de Est, cotele nu sunt atat de mari, dar se afla intr-o progresie mult mai rapida decat in Vest. Cota de piata a atins 18% in Ungaria si 16% in Slovacia.
In ceea ce priveste Romania, aceste marci sunt foarte putin cunoscute de consumatori, anticiparile cele mai optimiste aratand cote de 5-10% pentru 2005. Potrivit unui studiu AC Nielsen, doar jumatate din bucuresteni au auzit de astfel de marci si doar 16% le-au si cumparat, fata de 70% din cetatenii Ungariei, care se aprovizioneaza regulat cu MDD.
Trei generatii de marci
In SUA, marcile de distribuitor au o istorie de 40 de ani, iar in Occident de 30 de ani. La inceput, rolul MDD-urilor a fost de a concura marcile de producator prin pret. Produsele marcate de distribuitor sunt intotdeauna mai ieftine cu 15-30% datorita faptului ca nu includ costurile de publicitate si de comercializare.
Insa, pe la mijlocul anilor ’80, s-a simtit nevoia unei imbunatatiri a
