Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Bodiu: Vom acţiona în judecată pe cei care au făcut atacuri mediatice în adresa Băncii de Economii

Publicat in Adevarul, joi 21 februarie 2013 ·

Conducerea Băncii de Economii duce negocieri cu un grup internaţional de recuperare a banilor pierduţi din cauza creditelor neperformante. Potrivit preşedintelui Consiliului de Administrare al Băncii de Economii, Victor Bodiu, acest pas face parte dintr-un plan de acţiuni de redresare a situaţiei de la BEM.

Victor Bodiu a prezentat un raport scurt în faţa deputaţilor despre activitatea sa din data de 28 iunie, 2012 când a fost numit preşedinte al Consiliului de Administrare. El a declarat că a luat un şir de măsuri pentru a redresa situaţia de la BEM, prin organizarea mai multor licitaţii publice şi recuperarea banilor prin executarea silită în baza deciziilor judecătoreşti. În plus, conducerea băncii duce negocieri cu un grup internaţional care va ajuta banca să recupereze banii pierduţi din cauza creditelor neperformante

Totodată, acesta a specificat că în ultimul an a fost redus pragul maxim de creditare, acesta constituind acum nu mai mult de 1 milion de lei. Dacă suma creditului va fi mai mare atunci decizia o va lua Consiliul de Administrare.

Potrivit ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţa, până în 2010, preşedintele BEM avea dreptul să decidă singur fără acordul Consiliului acordarea creditelor în valoare de 90 milioane de lei.

Victor Bodiu a ţinut să precizeze că Banca de Economii nu se află într-o situaţie deplorabilă. „Capitalul normativ al băncii este de 129 milioane de lei şi preconizăm să ajungem la 200 de milioane. În toată practica mea nu am întâlnit ca o instituţie financiară să fie folosită în scopuri politice. Intenţionăm să acţionăm în judecată pe cei care au făcut atacuri mediatice în adresa Băncii de Economii“, a mai declarat Victor Bodiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 7 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 7 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 6 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 10 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 5 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 11 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°