Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Social-democraţii s-au reunit în Congresul Extraordinar al PSD

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Social-democraţii s-au reunit, sâmbătă, în Congres Extraordinar, la mai puţin de un an de la ultimul eveniment de acest gen.

La eveniment este prezent primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Pe ordinea de zi a Congresului se află adoptarea modificărilor Statutului PSD, depunerea unei moţiuni de cenzură, dar şi lansarea Programului alternativ de guvernare.

Liderul PSD, Victor Ponta, declara, vineri noaptea, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al formaţiunii, că mesajul Congresului va fi unul clar - prezentarea direcţiilor politice ale partidului, modul de organizare a formaţiunii pentru alegerile care urmează, dar şi programul de guvernare 'România corectă, România Socială, 100 de soluţii de guvernare'.

Ponta a adăugat că, după Congresul PSD, nu mai poate spune nimeni că social-democraţii nu au soluţii pentru ieşirea din criză a României. 'Putem să le dăm exemplarul să-l citească şi, eventual, să critice aceste soluţii', a precizat Victor Ponta.

Congresul Extraordinar va tranşa, cel mai probabil, şi viitorul unei relaţii politice mai strânse cu liberalii, aceasta fiind însă tema unor dispute la un recent Comitet Executiv al PSD.

Şedinţa forului suprem de conducere al PSD se desfăşoară pe fondul unor nemulţumiri interne, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, trimiţând colegilor de partid o scrisoare în care critică inconsecvenţa liderilor partidului, dar şi decizia de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

'Oricât de mult ne place să negăm, PSD are în acest moment şi o serie de duşmani interni. Mai puţin persoane, cât mai mult mentalităţi şi practici, duşmanii interni sunt cei care ne fac să ne confruntăm cu riscul autosuficienţei şi cu iluzia că nu avem nevoie de parteneri şi de aliaţi. Există percepţia total greşită că s-a ajuns prea departe cu democra

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 22 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 15 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 55 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°