În România s-a perpetuat de un deceniu un mit al energiei hidro. Care ar fi ieftină, uşor de produs, verde şi o putem produce la infinit. Adevărul este, însă, altul.

Hidrocentralele de la Porţile de Fier sau cele de pe Olt, construite în timpul lui Ceauşescu, au fost realizate cu mari eforturi şi sacrificii. La preţurile actuale, construcţia ar costa miliarde de euro. Numai retehnologizarea hidrocentralelor de pe Oltul Inferior este acum 360 milioane de euro. Centrala de acumulare prin pompaj de la Tarniţa, cu o capacitate de 1.000 MW, costă şi ea un miliard de euro. Iar realizarea a două centrale pe Dunăre cu vecinii bulgari, la Turnu Măgurele-Nikopole şi Călăraşi-Silistra, o idee repetată încontinuu de 5 ani, ar costa până la 8 miliarde de euro. Dar mitul energiei hidro ieftine s-a propagat doar pentru că multe hidrocentrale s-au amortizat în timp.

Hidroelectrica exploatează acum puţin peste 50% din potenţialul hidro amenajabil al României. Dacă energia hidro ar fi aşa de ieftină cum se proclamă, atunci toţi "băieţii deştepţi", furnizorii şi marile grupuri industriale din România s-ar fi înghesuit să îşi facă propriile hidrocentrale pe jumătatea rămasă neatinsă. Dar obţinerea de avize şi permise durează, construcţia presupune riscuri iar găsirea finanţării ieftine pentru astfel de proiecte mari e o misiune aproape imposibilă în condiţiile crizei actuale.

Revoluţia începe la Uzunu

Ei bine, în aceste condiţii, un român este pe cale să revoluţioneze modul în care se produce energia hidro. Ion Scripcaru, din Uzunu, judeţul Giurgiu, a realizat o instalaţie care poate să producă energie din orice apă curgătoare cu o viteză mai mare de 0,5 metri pe secundă. Iar partea cea mai importantă este că invenţia sa nu necesită lac de acumulare cu baraj, iar costurile investiţiei sunt de zece ori mai mici faţă de modul clasic. Sistemul său se instalează pe