Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A reînceput vânătoarea de informaticieni

Publicat in Romania Libera, vineri 16 martie 2012 · · ·

Mai mult de 1.000 de noi locuri de muncă sunt puse în joc de companiile din Cluj care activează în domeniul software.

Piaţa locurilor de muncă din Cluj pare să-şi fi revenit la niveluri asemă­nătoare cu cele dina­­­intea crizei. Cel puţin în domeniul software. Mari companii din domeniu plănuiesc să angajeze în total peste 1.000 de informaticieni. În aceste condiţii, cei 150 de angajaţi care munceau în cadrul diviziei de software a Nokia, închisă anul trecut, au oferte diverse. Ieri, două companii importante au anunţat că vor face angajări. Primul a venit anunţul iQuest, care plănuieşte să angajeze circa 100 de ingineri.

„Compania iQuest, specializată în dezvoltarea de soluţii şi servicii customizate de software, va angaja anul acesta aproximativ 100 de persoane, majoritatea pentru sediul din Cluj-Napoca, dar şi pentru centrele din Braşov şi Sibiu. La sfârşitul campaniei de recrutare, compania va număra circa 500 de angajaţi în România. Dezvoltarea va avea loc unitar, în toate cele 3 centre din ţară, însă un procent majoritar va fi pentru sediul din Cluj-Napoca. Aici lucrează în prezent aproximativ 300 de angajaţi", spun reprezentanţii companiei. Fondatorul iQuest, Cornelius Brody, spune că „şi la Sibiu ne‑am planificat o creştere substanţială a numărului de angajaţi. Am început în toamna anului trecut cu o echipă specia­lizată în tehnologie NET, dar deja am recrutat şi pentru alte tehnologii".

La scurt timp, o altă companie importantă, SoftVision, a anunţat că în acest an vrea să depăşească plafonul de 800 de angajaţi. „Continua diversificare a portofoliului de clienţi şi a proiectelor derulate determină un permanent şi atent proces de recrutare şi selecţie, iar din acest considerent peste 170 de persoane au devenit angajaţi SoftVision în decursul anului trecut. Numărul de angajaţi ai companiei a crescut cu peste 27% în 2011 faţă de cel înregistra

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum o ora
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 3 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 48 minute
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 44 minute
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 59 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum o ora
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 3 ore
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°