Moda dezbaterilor publice face, iata, ravagii. Ne spunem cu iuteala parerea. Ne pricepem la orice. Nu ramine nimic necercetat. Avem curajul pe care altadata nu l-am aflat. Avem indrazneala care odinioara ne-a lipsit. Problema se complica din clipa in care iesim din domeniul simplelor opinii si ne iluzionam ca am ajuns in domeniul judecatilor morale si certitudinilor. Nu sint deloc convins ca anumite probleme se pot rezolva prin referendum. Ba nu sint deloc convins ca vreo problema (in afara celor politice) a fost rezolvata cindva prin referendum. De-o pilda, problemele de matematica. Mintea colectiva nu e neaparat o minte geniala. Poporul nu e un mai bun fizician decit, sa zicem, domnul Stephen W. Hawking (pe care l-am vazut cindva intr-un episod din Star Track). Si nici nu este o fiinta mai smerita decit Smerita prozatorului rus. Poporul gindeste mistic, acolo unde e nevoie de o minte rece. Poporul gindeste liric, acolo unde e nevoie de o minte prozaica. Poporul se supara, exact cind trebuie sa se veseleasca. Daca nu e laudat indeajuns, simte o vulnerare de fecioara si se comporta infantil. Cu toate acestea, cel putin la noi, de la o vreme, chestiunile (mai mult sau mai putin arzatoare) sint supuse, de regula, unui foarte mediatizat exercitiu de gindire si imaginatie colectiva. Efortul cogitativ in comun a devenit un soi de liturghie publica, inlocuind adesea meditatia personala. Nu cred ca e bine. Si iata de ce. Acum un lustru si mai mult, s-a ivit problema asa-ziselor "manuale alternative" (de istorie, de limba romana…). In loc ca aceasta chestiune delicata sa fie cedata, firesc, savantilor, televiziunile au organizat un prim exercitiu de efort in comun. Rezultatul s-a vazut. Problema a fost intoarsa pe toate fetele. Firul indignarii a fost despicat in patru. Autorii au fost pusi la stilpul infamiei (si inca in unanimitate). S-a constatat atunci ca Istoria romanil