Aproape 1.300 de femei fără ocupaţie au fost pregătite la Şcoala Bonelor şi au primit certificat de calificare în meseria de babysitter, recunoscut în toate statele UE, în cadrul unui proiect european demarat în 2010 de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) şi Ministerul Muncii.
Proiectul strategic “Femei pentru femei” – program naţional de calificare şi acreditare a femeilor în ocupaţia de babysitter, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în oameni!, demarat de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Copilului (MMFPSPV-DPC) se va încheia pe 30 septembrie 2013, anunţă coordonatorii.
Proiectul a început în octombrie 2010 şi şi-a propus să pună bazele unui sistem standardizat în domeniul îngrijirii copiilor pe timpul zilei, astfel încât părinţii să se poată întoarce la muncă sau să-şi continue studiile.
Obiectivul general al proiectului a fost construirea unui model standardizat de formare profesională în vederea constituirii reţelei publice de bone şi babysittere calificate şi acreditate să ofere servicii de îngrijire a copiilor pe timpul zilei, completată de o reţea de monitorizare, pentru asigurarea calităţii serviciilor, potrivit RAA.
Proiectul a pornit de la nevoi reale ale societăţii: numărul mare de femei şomere sau fără ocupaţie cu şanse scăzute de integrare pe piaţa muncii, numărul mare de copii care nu beneficiază de îngrijire de calitate la domiciliu, lipsa standardelor în acest domeniu şi a unei legislaţii care să reglementeze ocupaţia de bonă/babysitter în România.
Într-o primă etapă, Fundaţia Romanian Angel Appeal a înfiinţat Şcoala Bonelor, în cadrul căreia au fost organizate cursurile gratuite de calificare în ocupaţia de bonă/babysitter în co