Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schaechter:Să ne concentrăm pe continuarea reformelor structurale în sănătate, energie, transporturi

Publicat in Ziua de Cluj, marți 30 iulie 2013 ·

Andrea Schaechter, şef al delegaţiei FMI în România, a precizat, marţi, la întrevederea cu membrii Comisiilor de Buget-Finanţe din Parlament, că România trebuie să se concentreze, pe lângă păstarea macrostabilităţii, şi pe continuarea reformelor structurale în sănătate, energie, transporturi.

Schaechter le-a transmis membrilor Comisiilor de Buget-Finanţe din cele două Camere faptul că misiunea FMI, BM şi CE în România este legată de faptul că Guvernul României a solicitat un nou acord cu două direcţii foarte importante - primul obiectiv ţintind continuarea şi devoltarea reuşitelor din primele două programe, când s-a reuşit macrostabilitatea ţării, iar al doilea vizând o dezvoltare economică durabilă.

Şefa delegaţiei FMI a precizat că atingerea primului obiectiv ţine de menţinerea, chiar dezvoltarea situaţiei actuale, când s-a reuşit, în doar câţiva ani, scăderea dezechilibrelor care au existat, atât a celor interne, cât şi a celor externe, care au ţinut de situaţia dificilă internaţională.

"România a beneficiat de pe urma acestor evoluţii, ceea ce se vede în împrumuturile pe care le accesează România - ratele dobânzilor au scăzut, (...) iar asta ne arată încrederea sporită a investitorilor, cât şi a mediului internaţional în general. Unul dintre obiective este să ducem mai departe şi să amplificăm aceste câştiguri care au fost realizate din perspectiva macrostabilităţii", a spus Schaechter.

Ea a adăugat că Guvernul României şi-a exprimat şi hotărârea pentru un al doilea obiectiv, anume ca împreună cu FMI, BM şi CE să faciliteze mersul ţării mai departe pe calea unei dezvoltări economice durabile.

"Aceasta înseamnă că, pe lângă păstrarea stabilităţii macroeconomice care a fost realizată pe parcursul ultimelor două programe, trebuie de asemenea să ne concentrăm pe continuarea unor reforme structurale în anumite sectoare - şi asta înseamnă

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 50 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 29 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 32 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 37 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°