Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Popa, şeful IGPR: Sunt posibile disponibilizări în rândul poliţiştilor

Publicat in Capital, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestorul de poliţie Liviu Popa, a afirmat că sunt posibile disponibilizări în rândul poliţiştilor şi, din punct de vedere personal, chiar crede că ele ar trebui făcute, deoarece sunt mulţi poliţişti care nu-şi merită statutul.

El a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că aceste momente sunt prielnice pentru modernizarea poliţiei.

'Este posibil să se facă disponibilizări. Dacă pe mine mă întrebaţi, un punct de vedere personal, eu aş vrea să se facă disponibilizări în poliţia română. Pentru că este un moment extrem de prielnic de modernizare a poliţiei şi de asanare a mediului poliţienesc. Avem suficienţi poliţişti beţivi, nenorociţi. Până acum pentru nemuncă niciunul n-a fost dat afară din poliţie', a precizat Liviu Popa.

El a adăugat că ar trebui daţi afară toţi cei care fac de ruşine poliţia română.

'Avem peste 7.000 de poliţişti cercetaţi prealabil şi sancţionaţi disciplinar, o parte din ei -în jur de 2.000- sunt sancţionaţi de cel puţin două ori de la apariţia Statutului poliţistului, în 2002', a menţionat şeful IGPR.

Liviu Popa consideră că poliţia română poate lucra şi cu cei 55.000 de angajaţi existenţi în prezent, deşi ar fi nevoie de zece ori mai mult personal.

'Poliţia română ar trebui să aibă 500.000 de lucrători, la pretenţiile care sunt de la poliţie. Azi în poliţie sunt 55.500 de oameni. În viziunea mea pot să rămână 55.000 dacă sunt buni, pot să fie 500.000 şi vă asigur că avem nevoie de 500.000', a mai spus şeful IGPR.

SURSA: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 32 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 52 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°