Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turul Franţei: Culoar pentru Bradley Wiggins

Publicat in Jurnalul, joi 19 iulie 2012 ·

Calvarul rutierilor a luat sfârşit ieri, după ce au trecut linia de sosire la Peyragudes, o staţiune montană ce dispune de 60 de kilometri de pârtii pentru schi alpin. Vara, turişti au parte de zboruri cu parapanta, drumeţii, alpinism şi pescuit.

Etapa a 17-a a cuprins cinci căţărări. Dintre acestea, cea mai grea a fost cea de la Port de Bales, la 1.755 metri altitudine. Evident, toată atenţia a fost îndreptată către Bradley Wiggins, purtătorul tricoului galben, şi Vincenzo Nibali, singurul care ar mai fi putut să-l deranjeze pe britanic. Italianul n-a reuşit să recupereze din întârzierea pe care o are faţă de liderul clasamentului general, ba chiar a rămas în urmă şi a pierdut orice şansă de a mai câştiga Marea Buclă. Wiggins a ieşit din Pirinei cu un avans de 2 minute şi 41 de secunde faţă de rutierul de la Liquigas şi nu mai poate pierde tricoul galben.

Primul britanic ce câştigă Turul Franţei nu ar fi ajuns în această situaţie dacă la start s-ar fi aflat oameni precum Alberto Contador sau Andy Schleck. Limitele rutierului de la Sky s-au văzut şi ieri, atunci când coechipierul său de lux, Christopher Froome, aflat pe poziţia a doua în clasamentul general, a avut ocazia să atace pe ultima căţărare, dar a încetinit pentru a-l ajuta pe "marele” Wiggins. Froome a demonstrat că aportul său la victoria celui ce poartă tricoul galben este unul uriaş. De altfel, în sezonul viitor, rutierul va concura pentru o altă echipă, anunţându-şi încă de pe acum intenţia de a câştiga Marea Buclă. Wiggins are acum tricoul galben pe el, însă imaginea sa a fost serios şifonată după etapa desfăşurată ieri.

Victoria de etapă i-a revenit lui Alexandro Valverde. Rutierul de la Movistar a făcut o cursă nebună, pornind de unul singur pe ultima bucată a traseului. Ritmul său a fost atât de aprins încât nici oamenii cu pretenţii nu l-au putut ajunge din urmă. Tejay Van Gard

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 20 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 44 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 49 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Care este cauza apariției cheagurilor de sânge în urma vaccinării anti-COVID cu Johnson&Johnson şi AstraZeneca

Ziare.com acum o ora
Cheaguri de sânge care au cauzat moartea în urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite persoane, o descoperire care urmează să modeleze dezv

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°