Cred că am avut norocul de a fi la Bruxelles într-una dintre cele mai interesante săptămîni posibile. Adică, la doar 14 zile de la instalarea noii Comisii, în plină „febră grecească“ şi în vînzoleala pregătirilor pentru lansarea Strategiei 2020. Timp de cinci zile lucrătoare, am întîlnit europarlamentari români, trei comisari, cam tot atîţia directori de DG (Directorate Generale) şi vreo cinci purtători de cuvînt. Acestora li s-au adăugat cam o duzină de români care lucrează pe lîngă instituţii (de la Reprezentanţă, din Parlament, de la Comisie, de la Uniunea Consiliilor Judeţene, colegi de breaslă). (Vizita a fost finanţată de JTI România, în cadrul programului de burse pentru jurnaliştii care scriu pe teme europene.)
Am revenit în ţară încîntat de program şi de calitatea interlocutorilor. Încep cu „ai noştri“. Au fost, fără excepţie, o surpriză plăcută. Pe cei mai mulţi dintre ei îi ştiu de ani de zile. Unii au lucrat în „echipa Puşcaş“, alţii sînt experţi în programe europene, unii lucrează de ani de zile în Bruxelles, alţii de-abia au ajuns. Prima concluzie: toţi, dar absolut toţi au un nivel al pregătirii şi prezentării (aproape) fără cusur. Spre deosebire de anii trecuţi cînd, pe ici, pe colo, mai întîlneai oarecari reţineri, timiditate, un soi de stînjeneală, de data asta am văzut inşi siguri pe ei, bine pregătiţi tehnic, buni comunicatori. Sînt, deja, „asimilaţi“ în cultura instituţională a Bruxelles-ului. Îşi „permit“ judecăţi de valoare privind eficienţa uneia sau alteia dintre politicile europene deoarece le cunosc în detaliu. Nu au reţineri (în afara celor din Reprezentanţă, din motive lesne de înţeles) în a comenta obiectiv starea administraţiei româneşti, cu bune şi cu rele. Ce mai, sînt „de-ai locului“, nu se deosebesc în nici un fel (vizibil) de colegii lor din celelalte state membre.
Subiectele „grele“, acum, sînt Grecia