Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacul Siriei face victime anticipat printre investitori şi…şoferi

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 august 2013 ·

ING consideră că preţul benzinei ar urma să crească la pompă cu aproximativ 2,5% în România după evoluţiile bursiere ale petrolului de la începutul săptămânii. Incertitudinea a umflat preţul aurului şi a scăzut cotaţiile companiilor neimplicate în potenţialul conflict din Siria. Nici valutele emergente nu se simt prea bine.

Barometrul burselor indică o nouă furtună în Orientul Mijlociu. “De data aceasta, Siria poate fi catalizatorul unei noi escapade militare şi ţinând cont de problemele pe care americanii le au cu politica monetară şi piaţa muncii, ar putea fi scuza perfectă pentru a lansa un atac militar ce ar stimula economia”, spun analiştii Admiral Markets. În consecinţă, investitorii caută oaze de refugiu, aversiunea faţă de plasamentele riscante revenind în pieţe. Câşigătorul detaşat al momentului este yen-ul, urmat de francul elveţian şi dolarul American. În mod tradiţional, acestea sunt valute de refugiu şi aprecierea lor indică instabilitate politică, panică globală şi criză de lichiditate. “La polul opus, valutele cu dobânzi mari şi cele emergente au fost vândute masiv. Acest flux de capital nu este favorabil României şi în cazul in care conflictul se va amplifica, leul riscă deprecieri importante faţă de Euro, Franc şi Dolar” se arată în raportul Admiral Markets. "Un alt efect al incertitudinlor recente din Orientul Mijlociu a fost o creştere de aproape 5% a preţului petrolului în cursul ultimelor două zile, care prezintă riscuri şi pentru preţul benzinei în România. Conform estimărilor noastre, variaţiile preţului global al petrolului se transferă în proporţie de aproximativ 50% în preţurile benzinei la pompă, astfel că ajustarea automată în urma evoluţiilor recente s-ar traduce printr-o creştere de 2,5%, de la nivelul actual de aproximativ 6 lei/litru la aproximativ 6,15 lei/litru", se arată într-o analiză a ING Bank. Având în vedere ponderea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°