Multă lume ar fi vrut să-l vadă pe Marcel Kittel în finalul traseului duelându-se cu Mark Cavendish. Numai că rutierul în vârstă de 24 de ani a fost nevoit să rămână în spate când mai erau 20 de kilometri până la sosire. Motivul a fost reprezentat de durerile foarte mari de stomac pe care neamţul le-a resimţit.
Coechipierul său, Tom Veelers, a făcut o cursă bună ieri, terminând pe patru, după Cavendish, Greipel şI Goss. “Sunt mulţumit de ceea ce am realizat. Din păcate, Marcel Kittel n-a rezistat din cauza problemelor sale cu stomacul. Este o ruşine că nu am realizat ceea ce ne-am propus. Pentru mine, locul patru este excelent”, a declarat olandezul de la Argos – Shimano.
Marcel Kittel a fost diagnosticat cu o infecţie virală a stomacului şI a intestinului. “Deocamdată nu are febră, aşa cum era normal, dar aceasta este posibil să apară oricând. I-am administrat câteva medicamente. Acum aşteptăm să vedem care va fi reacţia organismului”, a explicat medicul Edwin Achterberg.
Multă lume ar fi vrut să-l vadă pe Marcel Kittel în finalul traseului duelându-se cu Mark Cavendish. Numai că rutierul în vârstă de 24 de ani a fost nevoit să rămână în spate când mai erau 20 de kilometri până la sosire. Motivul a fost reprezentat de durerile foarte mari de stomac pe care neamţul le-a resimţit.
Coechipierul său, Tom Veelers, a făcut o cursă bună ieri, terminând pe patru, după Cavendish, Greipel şI Goss. “Sunt mulţumit de ceea ce am realizat. Din păcate, Marcel Kittel n-a rezistat din cauza problemelor sale cu stomacul. Este o ruşine că nu am realizat ceea ce ne-am propus. Pentru mine, locul patru este excelent”, a declarat olandezul de la Argos – Shimano.
Marcel Kittel a fost diagnosticat cu o infecţie virală a stomacului şI a intestinului. “Deocamdată nu are febră, aşa cum era normal, dar aceasta este posibil să apară oricând. I-am administrat câteva