În vederea organizării în anul 2013 a Festivalului Olimpic pentru Tineret, ieri, la Primăria oraşului Râşnov au venit reprezentanţi ai autorităţilor din Austria şi ai ministerelor Mediului şi Turismului, pentru a vedea locaţiile pentru pârtii. Aici va fi construit cel mai mare complex olimpic de sărituri cu schiurile, proiect pentru care Primăria Râşnov colabo-rează cu Federaţia Română de Schi, care la rândul său a semnat un contract de asociere cu un partener austriac, respectiv concernul OMV. „Proiectul nostru are în vedere amenajarea a trei trambuline, una pentru începători şi două pentru avansaţi, juniori şi seniori, toate urmând să fie utilizabile pe întreaga durată a anului. Proiectul tehnic a fost finalizat, iar valoarea investiţiei se va ridica la peste 10 milioane de euro. Primăria dă gratuit terenul, iar firma va suporta cheltuielile proiectului. În plus, realizăm şi un studiu de fezabilitate pentru accesarea de fonduri în vederea realizării unui poligon de biatlon, mai ales că Râşnovul are mare tradiţie în acest sport”, ne-a declarat primarul Adrian Veştea (foto). Viitorul complex sportiv va avea o suprafaţă de 4 ha, cu posibilitatea de extindere, fiind amplasat în zona Valea Cărbunării.
Festivalului Olimpic pentru Tineret este un eveniment similar ca importanţă cu Jocurile Olimpice de Iarnă, iar pentru organizarea acestei „Olimpiade a Tineretului”, Comitetul Olimpic Român şi-a depus candidatura în asociere cu autorităţile din Râşnov, Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov şi Bran, Moieciu, Fundata. În vederea organizării în anul 2013 a Festivalului Olimpic pentru Tineret, ieri, la Primăria oraşului Râşnov au venit reprezentanţi ai autorităţilor din Austria şi ai ministerelor Mediului şi Turismului, pentru a vedea locaţiile pentru pârtii. Aici va fi construit cel mai mare complex olimpic de sărituri cu schiurile, proiect pentru care Primăria Râşnov