Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR aruncă mănuşa, investitorii imobiliari se fac că n-o văd

Publicat in Adevarul, luni 29 mai 2006 ·

Investitorii din domeniul imobiliar spun că preţul caselor şi al terenurilor nu va coborî, în urma intenţiei oficialilor băncii centrale de a monitoriza piaţa. Situaţia este valabilă în Investitorii din domeniul imobiliar spun că preţul caselor şi al terenurilor nu va coborî, în urma intenţiei oficialilor băncii centrale de a monitoriza piaţa. Situaţia este valabilă în majoritatea zonelor ţării, mai puţin în Bucureşti, unde există deja semnale că terenurile din partea de nord a oraşului sunt în curs de ieftinire. Mai mult, principalii jucători din imobiliar, dar şi analiştii susţin că BNR nu se poate implica direct în funcţionarea unei pieţe libere. Riscul prăbuşirii preţurilor la case şi terenuri printr-o intervenţie a BNR este ca şi inexistent în Banat - cel puţin aşa susţin investitorii din zonă. "Este firesc ca terenurile şi casele bine poziţionate din Timişoara, cum sunt cele din zona zero, să coste peste preţul mediu al pieţei. Cum cererea este în continuare crescută, iar oferta limitată, nimeni nu va vinde mai ieftin", ne-a declarat Teodor Tuducan, directorul general al companiei timişorene Apollini. El mai dă exemplul părţii de nord a oraşului o zonă exclusivistă, ca şi în Bucureşti unde terenurile se vând în acest moment cu aproximativ 1.000 euro/mp. Tuducan nu crede că preţurile la case şi terenuri ar putea să coboare, mai ales că "există semnale că în jur de 1.200 de români din judeţul Timiş se vor întoarce din străinătate". În general, banii "stranierilor" sunt plasaţi în terenuri mai ieftine, de maximum 100 euro/mp. Acestea sunt şi activele care ar putea să se majoreze în scurt timp, conchide Tuducan.

Fără profit, constructorii ar lăsa afacerea Aceeaşi situaţie şi la Galaţi, unde constructorii de microcartiere rezidenţiale spun că preţurile sunt dictate de cerere. "Rata minimă de profit trebuie să fie de 10-15%, astfel încât să depăşească d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°