Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vest flash

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 august 2006 ·

Probleme la legea retrocedarilor

ARAD. Viceprimarul Tiberiu Dekany a declarat ca la Arad exista probleme serioase in cazul aplicarii Legii 10. „Exista pana acum 1.900 de dosare nesolutionate si nici nu vor putea fi solutionate foarte curand.

Din comisie fac parte cinci persoane, dintre care doar una este la serviciu, restul fiind in concediu.”, a declarat Tiberiu Dekany. Viceprimarul Aradului doreste insa rezolvarea celor aproape 2.000 de dosare.

Astfel, a propus transferarea a doua persoane de la Serviciul Juridic din Primaria Arad la comisia care se ocupa de Legea 10 si ulterior angajarea a doi juristi. (Sorin Trocan)

Goana dupa caroserii

TIMISOARA. Politistii vor alerga si dupa proprietarii masinilor abandonate. Pentru ca multi isi lasa masinile vechi pe strada ani in sir, incurcand circulatia sau ocupand inutil un loc de parcare, in Monitorul Oficial a aparut o noua reglementare.

Atat politistii cat si angajatii Primariei vor putea intocmi procese verbale prin care sa-i someze pe proprietarii caroseriilor sa elibereze domeniul public, in zece zile.

Dupa aceasta perioada, primarul poate dispune ridicarea caroseriilor, iar politistii trebuie sa ii caute pe proprietari pentru a le aplica amenda. (Nicoleta Chiru)

Finantari pentru scoli

LUGOJ. Guvernul Romaniei a adoptat, miercuri, o hotarare privind aprobarea finantarii din bugetul Ministerului Educatiei a sumei de 440.000 de lei noi, pentru Scoala nr. 6 „Anisoara Odeanu” din Lugoj. In urma demersurilor facute de administratia locala, in acest an a fost emisa o Hotarare de Guvern prin care s-a alocat o prima transa de 1.400.000 RON pentru lucrari de reabilitare la scoala din Cotu-Mic.

In cursul ultimei deplasarii la Bucuresti din 1 august 2006, primarul Marius Martinescu a avut programata o intalnire cu ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

FOTO Adrian Mutu, surpriză pentru fiul său » „Briliantul” s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Astăzi, , golgheterul all-time al naționalei României, la egalitate cu Gică Hagi, s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo, cvintuplu câștigător al Balonului de Aur și atacantul celor de la Al Nassr.

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum o ora
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Zelenski semnează legea pentru recrutarea condamnaților în armată și mărește amenzile pentru cei care se sustrag de la serviciul militar

G4Media acum 2 ore
Volodimir Zelenski a promulgat două acte legislative care ar putea fi esențiale în ceea ce privește serviciul militar, relatează Sky News. În primul rând, președintele ucrainean a semnat în această după-amiază o lege care permite anumitor categorii

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°