Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DRAMATIC Djokovic a câştigat finala de la Australian Open în faţa lui Nadal! E OFICIAL cea mai lungă finală de Grand Slam din istorie

Publicat in Pro Sport, duminică 29 ianuarie 2012 · ·

Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a câştigat, pentru al doilea an consecutiv, Openul Australiei, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins, în cinci seturi, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-7 (5/7), 7-5, pe numărul 2 mondial, spaniolul Rafael Nadal.

Aceasta a fost cea mai lungă finală din istoria turneelor de Grand Slam, cinci ore şi 53 de minute, depăşind duelul dintre Ivan Lendl şi Mats Wilander, în 1988, la US Open, care a durat patru ore şi 54 de minute.

Djokovici, în vârstă de 24 de ani, a câştigat al treilea Grand Slam consecutiv, după Wimbledon şi US Open în 2011.

Sârbul are acum 29 de turnee câştigate, din care cinci de Grand Slam.

Rafael Nadal, în vârstă de 25 de ani, rămâne cu 46 de titluri în palmares, din care zece de Grand Slam.

Sârbul devine al cincilea jucător din era Open (din 1968) care câştigă trei titluri consecutive de Grand Slam, după Rod Laver, Pete Sampras, Roger Federer şi Nadal. Ultima oară când Djokovici a fost învins la un Grand Slam a fost în semifinale la Roland Garros, în faţa lui Roger Federer, adică 21 de meciuri.

Djokovici este al patrulea jucător începând din 1968 care a câştigat cel puţin trei titluri la Melbourne, după Andre Agassi (4), Federer (4) şi Mats Wilander (3). Este primul care realizează dubla la Melbourne după Federer, în 2006 şi 2007.

Rafael Nadal şi Novak Djokovic dispută azi (Eurosport), la Melbourne, cea de-a treia finală consecutivă de Grand Slam, după cele de la Wimbledon şi US Open, ambele câştigate de sârb. În drumul lor spre ultimul act la Australian Open, Nadal şi Djokovic au avut de depăşit provocările a doi adversari uriaşi, Federer şi Murray.

Novak Djokovic i s-a alăturat ieri în finală lui Rafael Nadal după un meci antologic cu Andy Murray, desfăşurat în cinci acte şi pe durata a aproximativ cinci ore. Peste 15.000 de fani au savura

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 18 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 12 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 41 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 33 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum 58 minute
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°