O persoană a murit, iar alte cinci, între care trei copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, azi, la intrarea în Miercurea Ciuc, informează Mediafax. Sursa: bzi.ro
Potrivit poliţiei locale, accidentul s-a produs după ce o femeie de 35 de ani, aflată la volanul unui autoturism înmatriculat în Ungaria, care circula pe direcţia Miercurea Ciuc - Frumoasa, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism, condus de o şoferiţă de 40 de ani din localitatea Frumoasa.
În urma impactului, femeia de 40 de ani care circula regulamentar a rămas încarcerată, suferind multiple traumatisme, fracturi la mâini şi la picioare, precum şi o hemoragie internă şi a murit în drum spre spital.
În accident au fost rănite alte cinci persoane - soţul femeii, fiul acestora, în vârstă de 16 ani, şoferiţa care a provocat accidentul şi cei doi copii ai acesteia, în vârstă de zece luni şi trei ani.