Unul dintre eseurile publicate de mine în volumul Un pesimist la sfîrşit de mileniu, tipărit în 1999 la editura Evenimentul românesc, poartă titlul Marele cîştig al unei pierderi.

În 1990, marelui scriitor latino-american Mario Vargas Llosa i-a trecut prin cap să candideze la preşedinţia Republicii Peru.

A fost învins în al doilea tur de un necunoscut:

Alberto Fujimori, din părinți japonezi stabiliți în Peru în 1934.

Ca orice mare artist, Mario Vegas Llosa s-a gîndit că ar mai putea îndulci înfrîngerea în plan politic (tare mîhnit, a plecat în Spania, unde a obținut cetățenie spaniolă), punînd la cale o victorie în plan artistic.

Aşa s-a născut capodopera lui Mario Vargas Llosa El pez en el agua, apărută la Barcelona în 1993, tradusă la noi sub titlul, Peştele în apă, transcriere a experienţelor trăite de el, ca scriitor, în cea mai dură bătălie politică dintr-o democraţie:

Campania prezidenţială.

Prin titlul Marele cîştig al unei pierderi sugeram că pierderea preşedinţiei de către Mario Vegas Llosa ne-a adus nouă, cititorilor de pe planetă, un mare cîştig:

Excepţionalele observaţii despre politică, despre democraţie, despre electorat cuprinse într-o carte, Peştele în apă, ce poate fi oricînd privită ca un manual de învăţătură pentru politicieni, dar mai ales, pentru cei care, din inconştienţă, ar fi tentaţi să intre în politică.

Eseul meu a apărut în 1999.

Au trecut de atunci 14 ani.

14 ani de democraţie românească postdecembristă, numărînd printre altele, patru alegeri parlamentare (2000, 2004, 2008, 2012), trei alegeri prezidenţiale, două referendumuri de suspendare a preşedintelui, prăbuşirea unui partid de guvernămînt (PNŢCD), eşecul dezastruos al altui partid de guvernămînt (PDL), dispariţia unui partid (PRM), stingerea unor stele ale politic