Cu toate că piaţa imobiliară a reacţionat la zvonul venirii Ford în Craiova, iar terenurile din jurul fabricii Automobile s-au scumpit deja, proiectele din zonă sunt în aşteptare. O dată cu confirmarea zvonului potrivit căruia Automobile Craiova va fi preluată de Ford, preţurilor terenurilor din zonă au cunoscut o creştere destul de rapidă. Astfel, la două săptămâni de la semnarea contractului cu investitorul american, costurile acestora erau deja cu 20-25% mai mari. „O uşoară schimbare se simte, în sensul că există o tendinţă de a ridica preţurile în zona din apropierea fabricii, unde se ştie că vor construi firmele ce asigură aprovizionarea Ford“, explica, la sfârşitul lunii septembrie, Valeriu Onescu, directorul Agenţiei Rai Imobiliare. Terenurile pretabile pentru construcţii din zona Metro - Cârcea, cu utilităţi şi cu ieşire la stradă sau aproape de drumurile principale, au atins preţuri ce variază între 25 şi 70 euro/mp.
Zvonurile cresc artificial preţurile terenului Potrivit analiştilor imobiliari, acesta este un „comportament“ financiar previzibil. „Preţul terenurilor a crescut. De fapt, orice zvon creşte considerabil valoarea imobilelor încă de a doua zi de la apariţia sa“, a spus Nicu Răduţ, directorul agenţiei imobiliare Unic. Potrivit acestuia, valoarea acestor creşteri este de până la 30% din valoarea iniţială. „Chiar dacă zvonul nu se materializează, preţurile rămân ulterior la acelaşi nivel“, a adăugat Nicu Răduţ.
„Deocamdată, lucrurile sunt în stand-by“ În timp însă, preţurile din zonă nu au mai cunoscut modificări considerabile. Acest lucru s-a datorat faptului că autorităţile de la Bruxelles au iniţiat, în luna octombrie, o investigaţie, prin care verifică dacă anularea datoriilor şi impunerea unor condiţii la privatizarea Automobile Craiova reprezintă ajutor de stat. Astfel, Comisia Europeană a blocat planurile companiei de a prelua