La sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, shopurile erau o afacere înfloritoare. Dorinţa lui Ceauşescu de a atrage valută forte în ţară a dus la dezvoltarea unei reţele impresionante de magazine destinate străinilor, precum şi la crearea unui departament specializat în cadrul Ministerului Comerţului, pentru aprovizionarea acestora cu produse occidentale.

Litoralul era împânzit de shopuri, pentru că aici soseau în fiecare vară zeci de mii de străini.„90% din cei care lucrau în shopuri erau turnători, restul de 10% erau piloşi. Era greu să obţii un loc, era foarte greu", spune unul dintre shopiştii din acea perioadă. Bătălia maximă era să fii gestionar şi, pe cât posibil, să fii singurul gestionar. „Dacă erau un gestionar şi un lucrător sau doi gestionari, începea turnătoria", mai spune aceeaşi sursă.

De la băuturi la gumă de mestecat

După angajare, shopistul trebuia să-şi creeze un sistem propriu de relaţii. Asta era, spun ei, marea aventură. Marfa se lua de la Bucureşti, de la Comturist, un departament al Ministerului Comerţului. Erau foarte bine organizaţi, băieţi foarte deştepţi, dar şpăgari. În funcţie de relaţiile pe care le aveai, magazinul era bine sau prost aprovizionat. Gestionarii căutau băuturi cât mai variate şi cele care se puteau dubla, care puteau fi cumpărate din alte surse, mai ieftin. Se vindea bine şi guma de mestecat, care era ieftină, dar bună ca şpagă, şi care, de asemenea, putea fi dublată de pe piaţă.

„Un mare boom în shopuri au fost electronicele. Casetofoanele. Nu cred că există constănţean să nu fi avut un radiocasetofon Sanyo, mono, cu un ceas într-o parte. Majoritatea veneau din shop-uri. Numai eu cred că am vândut 5.000. Apoi mai era băutura, în special dozele de Coca Cola, de Fanta, ciocolata Toblerone. Se vindeau foarte bine şi deodorantele, FA, Rexona, Lux. Mai erau lucrurile ţărăneşti tradiţionale, care