Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preotul de la Penitenciarul din Bacău vindea deţinuţilor până şi vinul de împărtăşanie. Bidoane cu băutură erau băgate în închisoare pe sub poale

Publicat in Adevarul, marți 24 septembrie 2013 ·

Octavian Balan (45 de ani), cel care timp de zece ani a fost duhovnicul deţinuţilor din Bacău şi care acum este arestat prevenitiv pentru 29 de zile, este cercetat, pe lângă trafic cu telefoane mobile, şi pentru că a “camuflat” sub sutană bidoane de vin pentru deţinuţi.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău sustin ca în timpul anchetei, unele rude ale deţinuţilor încarceraţi în Penitenciar au recunoscut că au dus bidoane cu vin acasă la preot pentru ca a doua zi, părintele să le introducă dincolo de gratii.

Astfel, oamenii legii mai spun că există indicii certe că băutura a fost comandată de deţinuţi şi ajuns le ei prin intermediul duhovnicului.

Surse din cadrul închisorii mai afirmă că de mai mult timp se bănuia că preotul ascunde sub sutană bidoane cu vin. „Eu, personal, îl bănuiam de mai mult timp că preotul are ceva de ascuns pe sub haina aia preoţească. Uneori venea la serviciu în pantaloni, alteori în sutană. Cică ascundea ceva când era cu antiriul pe el. Lua bani şi pentru căratul vinului. Era omul bisericii şi angajat vechi al Penitenciarului şi de aceea nu era controlat la intrare cu mare atenţie. Cine să bănuiască că preotul face prostii?”, se întreabă un angajat al închisorii care a vrut să-şi păstreze anonimatul.

Totodată, surse din cadrul închisorii băcăuane afirmă că, în urmă cu cinci ani, preotul a mai fost bănuit de conducerea instituţiei că ar băga vin pe poartă. A scăpat nevinovat după ce a declarat cu convingere că vinul dosit de el prin Capelă este folosit pentru împărtăşanie.

Preotul băga, preotul scotea telefoanele

Totodată, părintele Balan nu era doar cel care introducea în puşcarie telefoane mobile pentru deţinuţi, ci şi cel care le scotea atunci când aparatele se stricau. După ce erau scoase pe poartă, erau înmânate rudelor deţinuţilor pentru ca să fie duse la reparat. Ulti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 5 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 7 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 7 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 7 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 9 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°