Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: A început

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 iunie 2009 ·

Radu Paraschivescu: "Popularitatea scriitorilor şi interesul pentru textele lor nu sunt vorbe fără acoperire, dacă e să judec fie şi numai după numărul de citiri şi mesaje de care se bucură colegii mei de la «Evenimentul zilei», Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Vladimir Tismăneanu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu."

Încă nu înduioşează pe nimeni discreţia care învăluie începerea târgurilor de carte din România. Publicul s-a obişnuit să înghită prejudecăţi şi să se îmbulzească la concluzii nedrepte. Iată una dintre ele: e normal ca târgul de carte să nu fie promovat, fiindcă asta e o chestiune de buget şi nimeni nu vrea să pompeze bani în activităţi nespectaculoase, fără recunoaştere-fulger. Doar o minte obtuză poate să judece aşa (şi să treacă vinovat peste cheltuielile pe care le fac editurile). Târgul de carte nu e doar scena unui balet de PR editorial şi locul unde cititorii se întâlnesc cu vedetele literaturii.

Un asemenea eveniment face parte dintr-un calendar internaţional şi apare pe o hartă europeană pe care strălucesc, mai puternic decât Bucureştii, multe alte lumini: Frankfurt, Londra, Paris, Leipzig, Barcelona etc. Prin urmare, capitalul de imagine nu e deloc neglijabil, mai ales într-o vreme când România compune imnuri turistice în loc să-şi stârpească ploşniţele din hoteluri.

Oricum, vestea bună asta e: ieri, la Romexpo, a început a patra ediţie a Târgului de carte Bookfest, care se va încheia duminică. Ziarele au reacţionat onorabil, găzduind ştirea în secţiunea culturală şi împodobind-o ba cu un interviu, ba cu o listă de lansări, ba cu fotografii ale anumitor coperţi. Revistele literare şi-au făcut la rându-le datoria, deşi efortul lor publicitar mă trimite cu gândul la expresia „preaching to the converted”: aceste publicaţii se adresează unui public care va veni oricum la târg, unor oameni care, în ma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 34 minute
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 40 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°