UPDATE. Bărbatul reţinut ca suspect în cazul dispariţiei omului de afaceri arădean Abel Apostol este acuzat de omor, procurorii afirmând că acesta l-a ucis în bătaie pe Abel Apostol, apoi a dus cadavrul într-un loc izolat din Pădurea Vladimirescu şi a incendiat maşina cu care l-a transportat, scrie Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Arad, Dan Ursu, a declarat că suspectul reţinut în cazul dispariţiei omului de afaceri Abel Apostol, respectiv Adrian Buleu, este cercetat pentru infracţiunea de omor.
"S-a reţinut că în seara zilei de 1 mai Buleu Adrian l-a agresat pe Apostol Abel în incinta unui local, generându-i victimei leziuni care au provocat decesul. Ulterior, a transportat cadavrul cu ajutorul autoturismului său într-un loc izolat din Pădurea Vladimirescu, unde a incendiat autovehiculul”, a declarat Ursu.
El a mai spus că Adrian Buleu nu a colaborat cu anchetatorii.
"În cursul audierilor, nu a oferit informaţii, prevalându-se de dreptul său de a nu face declaraţii", a adăugat Ursu.
Reprezentanţii Parchetului nu au oferit informaţii cu privire la cadavru, respectiv dacă a fost găsit.
_ _ _ _
Procurorii au reţinut un suspect în cazul dispariţiei omului de afaceri arădean Abel Apostol, fiind vorba despre soţul partenerei de afaceri a acestuia, iar surse din rândul anchetatorilor spun că există indicii că între cei doi bărbaţi ar fi avut loc un conflict, iar Abel Apostol ar fi fost ucis, scrie Mediafax.
Ancheta în cazul dispariţiei omului de afaceri Abel Apostol a fost preluată de către procurorii Parchetului Tribunalului Arad, deşi iniţial cazul era în competenţa procurorilor Parchetului Judecătoriei Arad, între timp anchetatorii obţinând probe care îi conduc către ipoteza unei crime.
În noaptea de miercuri spre joi, au fost audiate de către procurori mai multe persoane, între care Alina Buleu