Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merlin deschide o lume minunată pentru copii la Timișoara

Publicat in Adevarul, vineri 9 septembrie 2011 ·

Vacanţa de vară se încheie ca-n poveşti, cu Burattino, plimbări în căruţă, dansuri şi paradă de păpuşi, la Teatrul pentru copii şi tineri Merlin.

Participarea la evenimentul de redeschidere a teatrului de păpuşi va fi gratuită, iar la plecare, copiii vor primi vată de zahăr.

Burattino îmbie copiii la dans

Teatrul pentru Copii şi Tineri Merlin inaugurează stagiunea 2011-2012 cu premiera spectacolului "Visul lui Burattino", duminică la ora 11:00, în Piaţa Victoriei. Cei prezenţi se vor bucura de participare în poveste, alături de păpuşi şi copii, iar finalul îl vor sărbători cu dans.

Publicul, cu mic, cu mare, cu păpuşi şi păpuşari în căruţe sau pe jos, cu steaguri şi actori pe picioroange, va fi condus spre Piaţa Operei, la Catedrală şi apoi în piaţa Maria, la Teatrul Merlin. Vremea se anunţă însorită pe tot parcursul drumului, cu cer parţial acoperit de baloane colorate şi descărcări muzicale ale fanfarei Timişoara Big Band.

Paradă de păpuşi şi Incanto Quartetto

Acasă la Merlin, nu se doarme la prânz, ci se ascultă muzică. Incanto Quartetto concertează împreună cu baritonul Cristian Rudic la ora 13:00, apoi la 13:15, pe scenă, se desfăşoară parada păpuşilor. Printre păpuşile care-şi vor dezvălui povestea luna aceasta, se numără Degeţica, programată pentru 18 şi Scufiţa Roşie, în 25, ambele la ora 11.

Tinerii vor fi martorii unor aventuri miraculoase

Celor mai mari de 16 ani le este dedicată seara de duminică 11 septembrie, când - tot la Merlin - are loc spectacolul intitulat "Elephant People", despre "aventurile miraculoase ale domnişoarei Simonetta şi ale Juliei La Fleur". Reprezentaţia e susţinută de trupa de actori ai Circus3000 din Karlsuhe, Germania. Tinerii pot reveni la Merlin, în 23, când concertează din nou Incanto Quartetto, şi în 28, la concertul lui Cari Tibor, "Muzica Teatrului".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 34 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 58 minute
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°