Cu puţin înainte de începutul anului şcolar, am fost invitată la o conferinţă de presă organizată de Ministerul Educaţiei: "În şcoală nu e loc pentru discriminare". S-au repus pe tapet problemele discriminării în şcolile din România, o discriminare pe care, statistic, societatea românească o manifestă în legătură cu grupurile dezavantajate, via minoritatea romă.

"Aud afirmaţia că ţiganii nu vor să-şi trimită copiii la şcoală" " a declarat Costel Bercuş, fostul director executiv al Romani Criss. "Trebuie însă să avem în vedere că unii părinţi chiar vor să-şi trimită copiii la şcoală, dar un cumul de motive duc inevitabil la abandonul şcolar. Sînt alţii care nu au încredere în şcoală. Vorbim de comunităţile tradiţionale în care de la o vîrstă, fetele nu mai sînt lăsate să meargă la şcoală. Eforturile trebuie să vină atît din interiorul comunităţii, cît şi din exterior."

Bineînţeles că dacă un segment al populaţiei e lăsat departe de educaţie, în afara faptului că îi negăm din start şansele egale şi reuşita în viaţă, întreaga societate are de suferit. (De altfel, un studiu în această problemă, efectuat în Ungaria, a relevat şi statistic acest fapt: în urma investiţiilor şi beneficiilor privind educaţia copiilor romi, întregul buget public a avut mult de cîştigat.)

În prezent însă, în şcolile din România, conform celor prezenţi la conferinţă, există încă segregare. Liliana Preoteasa, coordonatoarea proiectului, a declarat că "desegregarea din punct de vedere administrativ se poate face mîine, nu costă nimic. E mult mai greu însă să faci instituţia să înţeleagă că desegregarea e benefică pentru toţi, să înţeleagă şi părinţii romi importanţa claselor mixte, pentru că uneori chiar ei preferă doar clase de copiii romi".

Ce se petrece în spatele discursurilor oficiale?

Pe de o parte, drama copiilor care vor să meargă la şcoală, dar sînt împi