Foto: AP Photo O poveste uimitoare de viaţă relatată de Parisoula Lampsos, femeia care a fost timp de 30 de ani amanta lui Saddam Hussein. L-a întâlnit la un party organizat de nişte prieteni la vârsta de 16 ani şi, începând din acel moment şi până în ziua în care a fost nevoită să fugă din Irak pentru a-şi salva viaţa, nu s-a putut elibera de sub influenţa lui.
Fiica unică a unei familii bogate din Grecia, Parisoula Lampsos s-a născut la Beirut şi a trăit în Irak în perioada de dinaintea venirii la putere a lui Saddam, perioadă în care, graţie petrolului, ţara a cunoscut o creştere economică fantastică. Fiind o adolescentă frumoasă şi spirituală, Parisoula era supranumită „Prinţesa Bagdadului". Destinul ei avea să rămână legat de cel al lui Saddam Hussein din seara în care s-au întâlnit pentru prima oară. Din acel moment, Saddam a considerat-o pe Parisoula proprietatea lui. Chiar şi atunci când a fost căsătorită şi a avut copii, el i-a distrus căsnicia, l-a trimis pe soţul ei în surghiun şi i-a confiscat averea.
Cunoscută în palatul lui Saddam Hussein ca Shakraa („Blonda”), Parisoula Lampsos ştia la perfecţie câteva limbi străine, ceea ce i-a înlesnit angajarea într-un post-cheie în Federaţia Femeilor din Irak. A fost, de asemenea, asistenta lui Uday, fiul cel mai în vârstă al lui Saddam, în perioada în care acesta a condus (în modul său brutal şi capricios) Comitetul Olimpic. Jurnalista Lena Katarina Swanberg a petrecut mult timp alături de Parisoula Lampsos, redactând împreună povestea adevărată, captivantă şi teribilă despre viaţa pe care aceasta din urmă a dus-o „în umbra” marelui dictator.
Semnale editoriale
Corbii - Ed. Litera. În Brunswick, un orăşel obscur şi prăfuit din statul Georgia, localnicii sunt condamnaţi la o viaţă mediocră, fără prea multe alternative. Singura şansă de schimbare o reprezintă loteria Max-a-M