Prescrierea antibioticelor în cazul infecțiilor respiratorii ușoare și al durerilor de gât a devenit deja o tradiţie. Tot mai multă lume dă buzna în farmacii sau la medici și cer antibiotice pentru a le trece boala mai repede. Dar, în loc să-i ajute, spun doctorii, aceste preparate devin o amenințare pentru sănătate.
Ana spune că are imunitatea slabă și că la o mică schimbare a vremii răcește. Încearcă diferite remedii și acasă, dar, spune ea, pentru a fi sigură că se face bine, recurge la antibiotice. „Am auzit că nu ar fi bune, dar atunci când mă simt foarte rău chiar nu am altă soluţie. Parcă mi se ia din durere cu mâna”, povestește Ana. Aceasta mai spune că a încercat de câteva ori să se trateze cu medicamente obișnuite, dar organismul nu reacționează la ele. „O zi îmi pare că-mi trece, iar în următoarea se agravează și mai mult starea sănătăţii. Nici ceaiurile nu mă ajută. Fără antibiotice nu fac decât să-mi prelungesc perioada de tratament”, conchide femeia.
Nici antibioticele nu-şi mai fac efectul
Specialiştii atenţionează că utilizarea inutilă a antibioticelor trebuie oprită, mai ales în cazul pacienților cu bronșită acută sau cu dureri în gât. Aceștia mai spun că suprasolicitarea este unul dintre motivele pentru care antibioticele sunt din ce în ce mai ineficiente. Astfel, tratarea infecțiilor devine tot mai dificilă, pentru că folosirea exagerată a acestor preparate crește șansele rezistenței la antibiotice. „În genere, trebuie să evităm utilizarea lor în cazul în care răcim. Dacă totuşi pacientul e într-o stare mai gravă, este important ca el să apeleze la medicul de familie şi în niciun caz să nu ia medicamente care i se par lui că ar fi eficiente”, spune Nadejda Plăcintă de la Asociaţia Medicilor de Familie.
Specialiștii recomandă ca în cazul durerilor de gât oamenii să se adreseze medicului pentru un test de streptococ. Dacă acest te