Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce aduce nou pactul fiscal

Publicat in rfi, vineri 2 martie 2012 ·

Statele vor trebui practic să fie mai disciplinate în cheltuieli, să trăiască mai puţin pe datorie şi să combine un deficit public mic de sub 3% din PIB cu o datorie modestă de maxim 60% din acelaşi PIB. În caz contrar, capitalele UE se expun unor sancţiuni automate, diferite de cele greu de decis care se luau extrem de rar până în prezent. Statele vor trebui să fie vigilente întrucât alături de Comisia Europeană ele capătă putere de control asupra colegelor sale.

Astfel un stat membru poate denunţa un derapaj bugetar în alt stat membru. În fine, o lege neputând fi uşor abrogată trebuie să stipuleze în fiecare dintre cele 25 de state membre semnatare că deficitul structural, cel care nu include cheltuielile temporare, nu poate depăşi 0.5 % din PIB.

Este important de spus că minim 12 dintre cele 25 de semnatare trebuie să ratifice pactul pentru ca el să intre în vigoare. Iar PE trebuie să-l aprobe şi el ceea ce nu va fi uşor, pactul fiind considerat de deputaţii europeni drept inutil şi prost redactat.

Pactul fiscal şi România

România are procent de îndatorare relativ mic şi asta îi dă voie să aibă o derogare a deficitului structural care poate fi de 0.7 şi nu de 0.5% din PIB. Deci niciun efort de făcut în domeniu. Disciplina bugetară şi reducerea cheltuielilor sunt în România o realitate din 2009 de când FMI a impus-o, deci nimic de adăugat aici.

Luând pe rând previziunile Tratatului, se observă că ele nu vor avea un impact puternic. În materie de consolidare fiscală România se situează în norme. Reluarea acţiunilor normale de creditare sunt deja pornite în România, ramân unele eforturi de făcut însă pentru modernizarea administraţiei publice şi creşterea economică. Mihaela Ghergişan, Bruxelles

Statele vor trebui practic să fie mai disciplinate în cheltuieli, să trăiască mai puţin pe datorie şi să combine un deficit public mi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 43 minute
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 3 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°